CRJ: Valul de controale în azile afectează în primul rând persoanele internate

Cătălin Văsii/ foto: bunaziufagaras.ro

Valul de controale pornit săptămâna aceasta în centrele pentru vârstnici le afectează în primul rând pe persoanele internate, atrage atenția Centrul de Resurse Juridice (CRJ). La Făgăraș, azilul „Tabita” a fost amendat de patru instituții într-o singură zi. Mai mult, un etaj și alte două camere au fost închise temporar, în timpul unor controale coordonate de Prefectura Brașov la ordinul premierului Ciolacu.

Încă de anul trecut, organizaţia a atras în repetate rânduri atenţia asupra situaţiei din căminele de bătrâni din judeţul Ilfov care fac obiectul anchetei DIICOT.  „A trata toţi furnizorii de servicii sociale publici sau privaţi ca fiind de rea credinţă este fundamental greşit”, susţine CRJ, care atrage atenţia asupra faptului că „asistăm la o scăpare de sub control” a unei „vânători de vrăjitoare”.

Reprezentanţii CRJ transmit, într-un comunicat dat publicităţii miercuri, că înţeleg nevoia de control şi de intervenţie de urgenţă, însă atrag atenţia asupra mai multor aspecte. Unul dintre acestea face referire la calitatea şi pregătirea persoanelor care fac parte din echipele care a pornit verificări în centrele sociale.

„De duminică asistăm la o scăpare de sub control a unei «vânători de vrăjitoare»: câte 5-6 instituţii de control ale statului se calcă pe picioare la un singur furnizor de servicii sociale, caută şi cer hârtii, rezidenţi abandonaţi în diverse locuri, oameni cu dizabilităţi speriaţi de zecile de persoane care le calcă pragul, inspectori care le caută printre lucruri şi îi chestionează, angajaţi şi rezidenţi «baricadaţi» în centrele de asistenţă socială. Nu ne este clar nici până la această oră – CINE coordonează acest control şi ce pregătire are? Care sunt obiectivele? O evaluare a unui sistem atât de complex presupune strategie şi personal pregătit. Rezidenţii cu dizabilităţi intelectuale şi psihosociale, inclusiv persoanele în vârstă au nevoie respect, pregătire şi sprijin emoţional”, se arată în comunicatul CRJ.

Royall Security - Craciun 2024
Victoria Federal IFN
Zambete la cafea - Maria Visu
Amanet King Onix
STI - LMA Craciun 2024

7 amenzi, 4 instituții, 1 zi

Verificări în urma ororilor descoperite în „azilele groazei” din Ilfov au loc și în județul Brașov, zilele acestea. Concluziile după primle două zile de acțiuni au fost prezentate de prefectul Cătălin Văsii, miercuri, într-o conferință de presă, care a anunțat că centrul pentru vârstnici „Tabita” din Făgăraș a cumulat cele mai multe avertismente și cea mai mare valoare a amenzilor din județul Brașov.

11 avertismente și amenzi în valoare totală de 159.900 lei amenzi au fost acordate aici: Direcția de Sănătate Publică – două amenzi în valoare totală de 22.400 lei, Inspectoratul pentru Situații de Urgență  – trei amenzi în valoare totală de 102.500 lei, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului – amendă de 15.000 lei, Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție socială – amendă de 20.000 lei. Cea mai mare amendă a fost aplicată de ISU, în cuantum de 50.000 lei, pentru lipsa autorizației de incendiu. În plus CJPC a oprit temporar prestarea serviciului la etajul doi al clădirii și la două camere din curtea acesteia.


Apreciază
Distribuie