Crucea Roșie Făgăraș, în misiune umanitară, alături de militari
85 de pachete cu produse sanitare au fost distribuite joi, 25 martie, în două sate din Țara Făgărașului.
Pachetele de igienă personală au fost împărțite unor familii din Voila și Cincșor de către membrii Crucea Roșie – subfiliala Făgăraș și reprezentanți ai Batalionului 1 CIMIC – o unitate militară unică din Armata României, specializată în domeniul de cooperare între civili și militari.
„Astăzi am participat cu entuziasm la prima activitate în această formulă, împreună cu membri ai Batalionului 1 CIMIC a Ministerului Apărării Naționale, cărora le mulțumim pe această cale pentru propunerea de colaborare, pentru sprijin şi organizare. Mulțumim de asemenea şi voluntarilor noştri”, au scris reprezentanții Crucea Roșie Făgăraș pe o rețea de socializare.
Misiunea umanitară fundamentală a Crucii Roşii este de a preveni şi alina suferinţa umană, de a proteja viaţa şi sănătatea, de a asigura respectarea fiinţei umane, în mod imparţial, fără nici o discriminare.