Cum va arăta Cabana Urlea, reconstruită eco

Legendara Cabană Urlea, aflată într-o stare avansată de degradare, a fost cumpărată de curând de Asociația Poveștile Carpaților, care vrea să o readucă la viață și să o repună în circuitul turistic.

Trei iubitori de munte, stabiliți în București, depun eforturi pentru a strânge aproximativ 300 de mii de euro. Este suma necesară pentru a reconstrui cabana ce reprezintă principala poartă estică de acces spre creasta Făgărașului, veche de aproape un secol.

„Știam că este lăsată în paragină, ne-a plăcut foarte mult și am considerat că trebuie să facem ceva ca să o readucem la viață. Noi vrem să o refacem, să o repunem în circuitul turistic cu ajutorul oamenilor de munte și nu numai”, spune Ioana Stanciu, vicepreședintele asociației.

Acum încearcă să îi convingă pe oameni să-i sprijine. Nostalgicii care vor să fie reconstruită Cabana Urlea pot contribui cu donații sau se pot înscrie la Bikeathon pentru a susține cauza (aici). Evenimentul va avea loc pe 8 iunie, în fața Cetății Făgăraș, începând cu ora 9.00.

Noua construcție ar urma să aibă o capacitate de 35 de locuri (parter, etaj și mansardă) și să fie refăcută într-o manieră ecologică. Conceptul arhitectural combină stilul vechi cu cel nou, având în vedere că există o diferență de aproape 100 de ani între acesta și primul. Dar, Cabana Urlea ar urma să arăte la exterior cât se poate de mult cu vechea construcție.

„Noi încercăm pe cât posibil să aibă din identitatea vechii cabane, doar că tehnologiile au evoluat acum foarte mult. Ca să o refacem din lemn ar însemna să folosim prea mult lemn, am căutat o soluție ecologică. A fost destul de greu să găsim un arhitect cre să fie și om de munte, și să înțeleagă tehnologia necesară pentru a face o cabană fără acces motorizat. Deocamdată încă suntem în studiu referitor la proiectul tehnic. O parte din suma (7.000 de lei – n.r.) pe care noi ne-am propus să o obținem la Bikeathon se va duce către studiile de teren, pentru realizarea proiectului tehnic. Deocamdată avem doar conceptul arhitectural, iar proiectul tehnic urmează să îl facem anul acesta”, a adăugat Ioana Stanciu.

Cabana din Munții Făgăraș putea deveni altfel un model pentru turismul montan românesc, iar această destinație va oferi în afară de un adăpost montan și un loc de întâlnire pentru diferite evenimente sportive și de creație, sau tabere.

Mara Mares_parlamentare 2024
Zambete la cafea - Maria Visu
Florian Shaorma
Amanet King Onix
Stihl

Membrii asociației spun că vor ca lucrările de reconstrucție să aibă un impact minim asupra mediului. Grija ar urma să se resimtă și după finalizarea construcției. Consumul de energie va fi redus prin minimizarea pierderilor și aplicarea măsurilor de economisire, folosind surse naturale precum apa, soarele și vântul. Apa curentă va fi captată de la izvoarele din zonă, pentru producerea energiei electrice vor fi montate panouri fotovoltaice, va fi instalată o minieoliană și va fi construită o moară de apă. Sursele convenționale de energie ar urma să fie folosite doar atunci când cele ecologice nu vor fi disponibile.

Structura de rezistență va fi metalică, pe fundații de beton, fiind salvați astfel cel puțin o mie de arbori necesari unei eventuale structuri din lemn. S-a ales această variantă și din cauză că lemnul din cabana veche s-a infectat cu ciuperca merulius lacrymans, iar posibilitatea existenței unor spori în zonă ar putea afecta noua cabană în varianta în care s-ar utiliza structura din lemn.

În plus, timpul de construcție va fi redus, iar costurile cu manopera vor fi mai mici. Acoperișul va fi din tablă rezistentă la fenomenele meteo de altitudine, cu proprietăți de autoreparare în timp pentru o durată de viață cât mai îndelungată. Transportul materialelor de construcție se va face cu elicopterul pentru a proteja zona de un eventual drum de acces.

Cine sunt cei de la Poveștile Carpaților și de unde au pasiunea pentru munte, a explicat Ioana Stanciu în emisiunea Liber în FM. Înregistrarea o găsiți mai jos:

 


Apreciază
Distribuie