Cupa Chimistului la Victoria
Sâmbătă are loc la Victoria a XI-a ediţie a Cupei Chimistului. Este organizată de societatea Viromet Victoria la ştrandul din oraş, aşa cum se întâmplă în fiecare an.
Organizatorii le-au pregătit celor prezenţi multe şi variate concursuri: întrecere de beach volei, baschet, tenis cu piciorul, înot, orientare sportivă, şah, tenis de câmp, fotbal, trasul funiei, alergări în saci, mâncatul de ardei iute sau concursul de băut bere.
„Cupa Chimistului se va desfăşura sâmbătă, începând cu ora 10.00. O să fie o întrecere care va genera foarte mulţi participanţi; ne aşteptăm între 250 şi 300 de concurenţi, ca în fiecare an. Sperăm să fie mulţumiţi cei care câştigă premiile deoarece vor există premianţi la fiecare categorie sportivă în parte”, spune directorul administrativ al societăţii Viromet, Costică Badea.
Acesta mai spune că premierea va avea loc în aceeaşi zi, de la ora 18.00, iar valoarea totală a premiilor se ridică la suma de 20.000 lei. Înscrierea la concursuri se poate face până sâmbătă dimineaţa inclusiv.
(Cristina Cornilă)