Daniel David: Colectarea de fonduri în școli pentru 8 Martie este interzisă. Părinții pot face sesizări

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a reiterat că strângerea de bani în școli și grădinițe pentru cadourile oferite cadrelor didactice cu ocazia zilei de 8 Martie este interzisă prin lege. El a subliniat că părinții care se simt presați să contribuie la astfel de colecte pot face sesizări către inspectoratele școlare sau direct către minister.
„Avem o reglementare clară. Colectarea de fonduri este interzisă. În cazurile în care unii părinți sunt nemulțumiți de alții care propun să se strângă bani, pot face sesizări către inspectorate sau către noi”, a declarat ministrul Educației într-o conferință de presă susținută joi, 27 februarie.
Daniel David a mai precizat că există deja o legislație în acest sens, iar autoritățile pot interveni doar în limita aplicării legii. „Inspectorii pot în această perioadă (…) și probabil că asta putem s-o facem, să le cerem să fie mai atenți la astfel de acțiuni care există în școli, dar mai mult nu avem ce să facem decât să aplicăm legea”, a explicat ministrul, potrivit EduPedu.
Secretarul de stat Sorin Ion a adăugat că ministerul va continua să transmită acest mesaj ferm către instituțiile de învățământ: „O să întărim mesajul și o să-l retrimitem de fiecare dată, fără să devenim niște Grinch ai mărțișorului”.
Subiectul colectării informale de bani în școli pentru cadouri destinate profesorilor a fost adesea dezbătut în spațiul public, mulți părinți reclamând presiuni pentru a contribui la astfel de inițiative. În ciuda interdicției legale, astfel de practici continuă să fie întâlnite în multe unități de învățământ. Ministerul Educației încurajează părinții să semnaleze aceste situații, astfel încât inspectoratele să poată lua măsurile necesare pentru respectarea reglementărilor în vigoare.