Deces în familia Şuteu
Cristian Şuteu, fiul fostului director al Nitramoniei a murit ieri. În vârstă de 55 de ani, bărbatul se afla la casa familiei din satul Breaza, comuna Lisa. Sătenii spun că bărbatul ar fi făcut infarct, însă tot prin sat mai circulă şi varianta conform căreia Cristian Şuteu s-ar fi sinucis.
Din păcate poliţiştii au ales să nu ofere niciun fel de informaţie care să facă lumină asupra morţii acestuia. Probabil, rezultatele finale vor fi aflate abia la sfârşitul anchetei care se obişnuieşte a fi făcută de poliţie în cazul deceselor suspecte.
Vecinii şi locuitorii din Breaza nu au vrut să declare nimic în faţa presei, iar cei care au spus totuşi ceva au lăsat să se înţeleagă că în spatele acestui gest ar fi vorba de bani. Totuşi, ei l-au lăudat pe Cristian Şuteu, spunând că a fost un om de treabă, la fel ca toţi membrii familiei sale. Casa în care a fost găsit mort este moştenirea soţiei, a cărei familie este originară din localitatea Breaza.
Cristian Şuteu a lăsat în urmă o soţie (medic de familie) şi doi fii.
Sincere condoleanţe!
Dumnezeu sa-l odihneasca! Sincere condoleante familiei indoliate.
Gandurile noastre sunt alături de familia lui Cristian Suteu.
Dumnezeu sa-l odihneasca.