Descinderi ale mascaților în Făgăraș. Furt de la Nitramonia, comis de o bandă de 15 persoane
12 percheziții domiciliare făcute de Poliția Municipiului Făgăraș, în această dimineață, la persoane bănuite de săvârșirea unor infracțiuni de furt calificat, informează IPJ Brașov.
Activitățile s-au desfășurat ca urmare a unui dosar penal înregistrat la sfârșitul lunii septembrie, când polițiștii făgărășeni au fost sesizați cu privire la faptul că persoane necunoscute ar fi pătruns în incinta platformei industriale NITRAMONIA, de unde ar fi sustras mai multe scule și aparatură electrică, dar și diverse componente metalice.
Investigațiile polițiștilor au dus la identificarea persoanelor bănuite de comiterea acțiunii de furt, stabilind că în perioada 25-26 septembrie un număr de 15 bărbați și femei din Făgăraș au pătruns în incinata combinatului chimic, de unde au sustras diferite scule electrice, țevi, cabluri și alte componente metalice din fier, cupru și crom, utilizate în activitățile industriale.
„Pentru documentarea materialului probator, în această dimineață au fost puse în aplicare 12 mandate de percheziție domiciliară, unul dintre acestea vizând o societate comercială ce are ca obiect de activitate colectarea și valorificarea materialelor metalice reciclabile.
În urma perchezițiilor efectuate, în municipiul Făgăraș, la care au participat peste 50 polițiști, din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș, Secția de Poliție Rurală Voila și luptători ai Serviciului de Acțiuni Speciale – Brașov, 14 persoane au fost conduse la unitatea de poliție pentru audieri, urmând ca la finalizarea acestei proceduri judiciare față de acestea să fie dispuse masuri corespunzătoare”, precizează IPJ Brașov.
Cercetarea este coordonată de un procuror de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, iar persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.