Despre mărirea pensiilor, Guvernul are doar intenții și „ipoteze de la 10% la 15%, la 11%”

foto: digi24.ro

Dacă partidele PSD, PNL și UDMR au fost sigure în privința salariilor primarilor, viceprimarilor, președinților și vicepreședinților Consiliilor Județene, și ieri au aprobat creșterea acestora, în privința pensiilor coaliția de guvernare are doar intenții și ipoteze.

Întrebat cu cât ar putea fi majorate pensiile, în contextul în care diverşi politicieni avansează procente diferite, primul ministru Nicolae Ciucă a declarat că „în momentul de faţă avem ipoteze, sunt ipoteze de la 10% la 15%, la 11%”.

„Tocmai aici apare partea care nu trebuie să se transmită către oameni pentru a le crea aşteptări, pentru că şi aşa sunt destul de necăjiţi şi aşa au problemele pe care le ştim cu toţii. Eu îmi păstrez partea de responsabilitate. Îmi doresc foarte mult, ca prim ministru, şi nu cred că există cineva care să nu-şi dorească să poată să acopere această rată a inflaţiei prin asigurarea de venituri suplimentare pensionarilor, tuturor celor care au viaţă activă şi lucrează într-un domeniu sau altul, cetăţenilor vulnerabili. Acum, în momentul de faţă, avem ipoteze, sunt ipoteze de la 10% la 15%, la 11%”, a declarat Nicolae Ciucă într-un interviu difuzat, marţi seară, potrivit News.ro.

Dentistry Tour
Monumente funerare
Florian Shaorma
Zambete la cafea - Maria Visu
Stand-up

Purtătorul de cuvânt al PNL, deputatul Ionuţ Stroe, a declarat luni în emisiunea Talk News de la Profit news TV că există din partea tuturor partidelor care fac parte din coaliţie intenţia de a majora pensiile.


Apreciază
Distribuie