Doi ani de la ultimele alegeri locale

Executivul şi Legislativul Făgăraşului au ajuns astăzi fix la jumătatea mandatelor. În 10 iunie 2012, la Făgăraş, ca în toată ţara, se organizau alegeri locale. Avea să le câştige liberalul Sorin Mănduc, în ce priveşte fotoliul de primar.

În privinţa Consiliului Local, tot liberalii au luat cele mai multe mandate, 8 la număr, urmaţi de social-democraţi cu 5 mandate. În Legislativ mai sunt reprezentanţi de la PC, PDL şi UNPR.

O tragedie a zguduit din temelii componenţa acestui Legislativ. La doar trei luni de la desfăşurarea scrutinului, preşedintele Comisiei Economice, consilierul local Traian Duţă, a murit într-un accident de cale ferată, produs la intrarea pe strada Vlad Ţepeş. Profesorul se îndrepta spre şcoală.

Locul său în cadrul Legislativului a fost luat apoi de următorul clasat pe lista liberalilor, Constantin Gabor.

Florian Shaorma
Victoria Federal IFN
Monumente funerare
Zambete la cafea - Maria Visu
Stihl
Proaspat Alb

La doi ani de la închegarea acestui legislativ se poate constata că funcţionează aproape normal din punct de vedere politic, faţă de alte consilii locale ale Făgăraşului, unde ambiţiile şi afinităţile politice scoteau la iveală, în şedinţele publice, orgolii, divergenţe şi proiecte blocate pentru oraş.

(Cristina Cornilă)


Apreciază
Distribuie