Clarfon
PSD_Pasti_top banner
Cristi Urs_Pasti_top banner
Acasă Știrea zilei Doi elevi au fost eliminați la prima probă de la Evaluarea Națională
,

Doi elevi au fost eliminați la prima probă de la Evaluarea Națională

foto: Skylar Kang/ pexels.com

154.600 de absolvenți ai clasei a VIII-a s-au prezentat la prima probă scrisă, susținută la Limba și literatura română, la Evaluarea Națională, adică  95,63% din totalul celor înscriși. Doar doi elevi au fost eliminați, iar 7.052 de absolvenți au absentat de la această probă, potrivit datelor publicate de Ministerul Educației.

„S-au înregistrat două eliminări din cauza unor tentative de fraudă, lucrările elevilor aflați în această situație fiind notate cu 1 (unu). Comparativ cu nivelul de participare consemnat la proba de Limba și literatura română din sesiunea 2022 (148.888 de elevi prezenți dintr-un total de 155.561 de înscriși), în acest an se constată o creștere cu peste 5.000 de participanți (154.600 de absolvenți din totalul de 161.654 de înscriși)”, se precizează în comunicatul ministerului.

A doua probă scrisă (Matematică) va avea loc miercuri, 21 iunie, urmată joi, 22 iunie, de ultima probă scrisă (Limba și literatura maternă). Rezultatele inițiale vor fi afișate miercuri, 28 iunie, până la ora 14:00, în centrele de examen și pe site-ul dedicat.

Contestațiile pot fi depuse la centrele de examen sau transmise prin mijloace electronice, în zilele de 28 iunie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și 29 iunie (în intervalul orar 8:00 – 12:00). Candidații care depun/transmit contestațiile completează, semnează și depun/transmit și o declarație-tip în care se menționează că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Documentele sunt semnate și de către părinții/reprezentanții legali ai candidaților minori.

Rezultatele finale vor fi afișate marți, 4 iulie.

Comunicarea rezultatelor obținute se face anonimizat, atât în centrele de examen, cât și pe site-ul anterior menționat, respectându-se prevederile GDPR. Mai exact, vor fi utilizate coduri individuale care înlocuiesc numele și prenumele candidaților, acestea fiiind distribuite, pe bază de semnătură de primire, la probă susținută astăzi.


Apreciază
Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Stihl
Reno Depo
Monumente funerare
Stefion Trans
UPRUC-CTR
Amanet King Onix
Primaria Sambata - LMA Pasti
Valencia
Sumi Agro - Zentanil
Benzinariile Recea & Soars
Victoria Federal IFN
PSD_Pasti
Infinity GSM
Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.