Cristi Urs_Pasti_top banner
PSD_Pasti_top banner
Clarfon
Acasă Social Dosar penal pentru violență în familie

Dosar penal pentru violență în familie

foto: Poliția Română

O femeie din Făgăraș a chemat Poliția în ajutor deoarece se certa cu concubinul ei.

Marți, 19 mai, în jurul orei 18:00, Poliția Municipiului Făgăraș a fost sesizată telefonic de o făgărășeancă, în vârstă de 45 de ani, cu privire la faptul că între ea și concubinul său, în vârstă de 42 ani, are loc un conflict verbal.

Primaria Sambata - LMA Pasti
Amanet King Onix
UPRUC-CTR
Sumi Agro - Zentanil
Victoria Federal IFN
Stefion Trans
Monumente funerare
Reno Depo
PSD_Pasti
Stihl
Benzinariile Recea & Soars
Valencia

Cu ocazia cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, în aceeași zi, în jurul orei 17.00, pe fondul unor discuții contradictorii și al consumului de băuturi alcoolice, cei doi concubini s-ar fi agresat fizic reciproc, se arată în buletinul de presă al Inspectoratului de Poliție Brașov.

Oamenii legii au întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări pentru infracțiunea de violență în familie, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.


Apreciază
Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Benzinariile Recea & Soars
PSD_Pasti
Victoria Federal IFN
Primaria Sambata - LMA Pasti
Stefion Trans
Stihl
UPRUC-CTR
Reno Depo
Monumente funerare
Valencia
Sumi Agro - Zentanil
Amanet King Onix
Infinity GSM
Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.