Două asistente de la Ambulanța Codlea, confirmate pozitiv cu coronavirus
Două asistente de la Substația Codlea a Serviciului Județean de Ambulanță (SAJ) Brașov s-au prezentat la Spitalul de Boli Infecțioase Brașov, luni, 31 martie.
Una dintre ele a declarat că prezintă simptome respiratorii, iar cealaltă a afirmat că a prezentat asemenea simptome zilele anterioare.
Li s-au recoltat probe pentru COVID-19 iar în seara aceleiași zile una dintre cele două asistente a fost înștiințată telefonic de la Spitalul de Boli Infecțioase Brașov că atât în cazul său, cât și al colegei sale rezultatele testului COVID-19 sunt pozitive.
În acel moment, respectiva angajată a Substației Codlea intrase în tură de aproximativ 45 de minute, fără, însă, a efectua vreo cursă cu mașina de ambulanță, conform informațiilor oferite de manager general SAJ Brașov,
David Levente.
Asiatenta a sunat imediat coordonatorul medical din dispeceratul integrat 112 și i-a raportat situația. I s-a interzis plecarea în vreo cursă și s-a dat dispoziție să fie dezinfectată mașina în care se afla, precum și Substația de Ambulanță.
Ulterior, această asistentă a fost preluată de un echipaj SMURD echipat corespunzător și dedicat transportului pacienților depistați pozitiv COVID-19 și internată la Spitalul de Boli Infecțioase.
Cealaltă asistentă era la domiciliul său, de unde a fost preluată de un echipaj SMURD echipat corespunzător și dedicat transportului pacienților depistați pozitiv COVID-19 și internată la Spitalul de Boli Infecțioase.
Manager David Levente a mai de larat că a fost începută ancheta epidemiologică în aceste cazuri.
De asemenea, toți ceilalți opt angajați ai Substației Codlea s-au prezentat la Spitalul de Boli Infecțioase, fiind internați doi asistenți și un ambulanțier. Ceilalți sunt în autoizolare la domiciliu.
La toate intervențiile în care se suspicionează infectarea cu noul coronavirus, echipajele Serviciului de Ambulanță Județean Brașov sunt echipate corespunzător cu combinezoane, măști de protecție, viziere, manuși și protecție încălțăminte, se arată în informarea instituției.