Două femei decedate și trei răniți, într-un accident grav între Vlădeni și Perșani

sursa foto: IPJ Brașov
Două persoane au decedat și alte trei sunt rănite, în urma unui grav accident rutier care a avut loc duminică, pe DN1, între localitățile Vlădeni și Perșani, în care au fost implicate două autoturisme și un TIR.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Brașov, două femei și-au pierdut viața, iar alte trei persoane au fost evaluate la fața locului de echipaje medicale.
Vezi imagini video pe pagina de Facebook a BZF.
„La fața locului s-au deplasat un echipaj pentru descarcere, un echipaj de stingere și două echipaje SMURD. În urma accidentului, două persoane de sex feminin au suferit leziuni incompatibile cu viața și au fost declarate decedate de către personalul medical. Alte trei persoane, conștiente, sunt evaluate medical la fața locului. De asemenea, se asigură și măsurile de prevenire si stingere a incendiilor”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Brașov, Ciprian Sfreja.
Cei trei răniți au refuzat transportul la spital.
La fața locului au fost direcționate echipaje de poliție rutieră și criminalistică, care urmează să stabilească împrejurările și condițiile în care s-a produs accidentul. Poliția Rutieră Brașov recomandă conducătorilor auto să manifeste prudență în condus, să adapteze viteza la condițiile de drum și să respecte dispozițiile polițiștilor rutieri prezenți în zonă.