Drumul Ruşinii se repară pe bucăţi

Ministerul Dezvoltării Regionale a aprobat în sfârşit alocarea unei sume de bani pentru celebrul Drum al Ruşinii! Pentru reabilitarea DJ 104 Şercaia – Hoghiz s-au alocat 6,4 milioane de lei. Această sumă ajunge doar pentru a reabilita tronsoanele de drum care traversează satele, după cum a precizat preşedintele forului judeţean, Aristotel Căncescu.

Drumul are o lungime de peste 24 de km, dintre care vor fi reparaţi dor cei care traversează localităţile, fiindcă autorităţile judeţene nu mai au şi alţi bani pentru a realiza investiţia. Valoarea integrală pentru reabilitarea şoselei depăşeşte 40 de milioane de euro.

Consiliul Judeţean a demarat deja licitaţiile pentru alegerea constructorului, astfel că lucrările ar trebui să fie făcute până în toamnă.

Stihl
Amanet King Onix
Zambete la cafea - Maria Visu
Florian Shaorma
Monumente funerare
Go Pro Infrastructure

În Comăna, de exemplu, s-au realizat deja o parte din lucrări cu bani de la bugetul judeţean dar acestea au fost sistate, ţinând cont că CJ Braşov a trebuit să achite unele facturi restante pentru deszăpezire, fiind obligat de instanţă.

(Andreea Marga)


Apreciază
Distribuie