Dumitru Sofonea – Tezaur uman viu

Omul priceput şi harnic, din rodul mâinilor căruia ies lucruri minunate, respectate şi apreciate de tot mai multă lume, este omul care face cinste familiei din care provine, comunităţii în care s-a născut, dar, mai presus de toate, face cinste darurilor cu care a fost înzestrat de Dumnezeu.

Darul cerului asumat de om

Există o mică poveste din cărţile pentru iubitorii de ziceri şi zicale care făcea aluzie asupra darurilor pe care le primim în viaţă. Astfel, să ne imaginăm că un tânăr oferă o floare unei fete. Aceasta are la dispoziţie trei variante: fie refuză categoric floarea, fie primeşte floarea şi întoarce spatele, fie primeşte floarea şi răspunde pe măsură, apreciind gestul.

Aşa l-am descoperit pe Dumitru Sofonea, fiu al satului Drăguş, omul priceput la cojocărie, lucru atestat chiar şi de UNESCO, numindu-l „tezaur uman viu” încă din 2011. Darurile primite de la naştere, tradiţia din familie şi hărnicia lui Nea Traşu (cum îi spun cei aropiaţi) au demonstrat pentru toată lumea bucuria şi dăruirea cu care Dumitru Sofronea şi-a asumat cojocăritul ca pe un mod de viaţă: „Şi tata o cusut bine şi eu încă nu l-am făcut de ruşine”, mărturiseşte el, lucrând la un nou cojoc.

Faci norma, te duci la joacă

Povestind despre copilăria sa şi despre părinţii lui, Dumitru Sofonea îşi aduce aminte de seriozitatea şi, totodată, de corectitudinea cu care părinţii i-au animat copilăria. „Tatăl meu, Dumnezeu să-l odihnească, nu mă lăsa să merg cu ceilalţi copii la scăldat sau la joacă până nu-mi făceam norma. Îmi spunea aşa: ,,dacă pui mâna şi coşi 10 de centimetri, te poţi duce unde vrei. Până nu terminam ce îmi dădea de făcut, nu puteam pleca din atelier. Aveam normă!”, îşi dezvăluie Dumitru Sofonea copilăria sa.

Personalităţi în atelierul făgărăşanului

Cei care îi poartă cojoacele şi cheptarele lui Dumitru Sofonea sunt Regele Mihai, un copil al lui Tudor Arghezi ce a fost chiar senator în Elveţia, Nicolae Ceauşescu, regina Elisabeta şi, în curând, principesa Margareta, Părintele Cristian Pomohaci, Ion Ţiriac, dar şi ambasadori, şefi de stat şi de guvern români şi străini.

„O directoare de la un muzeu din Anglia i-a cerut câteva exemplare pentru o colecţie şi a fost chiar şi la noi acasă pentru a se documenta cu privire la modul cum se lucrează”, povesteşte soţia Valeria, ea însăşi creatoare de traiste ţărăneşti, viu colorate.

Cojoacele şi cheptarele lui Traşu Sofonea au văzut Europa, Asia, America, Australia, iar la noi în ţară multe ansambluri şi formaţii populare le au în garderoba lor, cum ar fi Ansamblul Făgăraşul de la Casa Municipală de Cultură din Făgăraş, pentru care a lucrat acum mai bine de 40 de ani, dar şi ansmbluri din Maramureş, Braşov, Galaţi, Bucureşti.

„Părintele Arsenie Boca, atunci când era la Bucureşti şi când era obligat să poarte numai haine civile, fără barbă şi obligatoriu ochelari de soare, ne-a rugat să-i facem un cheptar pentru Maica Zamfira. Nu l-am cunoscut decât atunci când am fost la Bucureşti cu cheptarul şi când l-a auzit vorbind”, spune Valeria Sofonea, amintindu-şi de întâlnirea cu Părintele Arsenie din Bucureşti.

Descendenţii familiei

Tradiţia moştenită de Dumitru Sofonea de la înaintaşi este transmisă şi copiilor săi. Asta pentru ca tradiţia drăguşană dezvoltată de Nenea Traşu să rămână vie, ca tezaurul cultural promovat de el.

Chiar dacă una din fete s-a stabilit în Botoşani, unde este directoare de bancă, iar ceilalţi sunt fie ingineri şi profesori, cu toate acestea, toţi ştiu să coasă la cheptare aşa cum o face şi tatăl lor.

„Avem cinci copii, doi băieţi şi trei fete, fiecare cu meseriile ce le-o plăcut: unu-i inginer, celălalt e maestru, iar fetele sunt fie economist, fie profesor. Toţi ştiu să coasă, lucru de care suntem foarte mulţumiţi. Ei stau cu timpul mai rău, vin mai rar aici la treabă, deşi avem de lucru foarte mult. Încă îi mai aşteptăm să vină cu nepoţi cu tot”, spune nenea Dumitru şi tanti Valeria, cu gândul la copii lor.

Inovaţie cultural-folclorică

Tradiţia pe care Dumitru Sofonea a moştenit-o de la părinţi şi pe care a răspândit-o de-a lungul vremii este unică, mai ales că inovaţia proprie în ceea ce priveşte forma cheptăriţelor, modelele şi culorile sunt un unicat în domeniu.

La orice târg de profil din ţară sau din străinătate, cheptarele şi cojoacele lucrate de Dumitru Sofonea sunt recunoscute de către toţi meşterii populari din ţara noastră. De multe ori cheptarele sunt „botezate” de admiratori ca fiind „de Drăguş, din Ţara Făgăraşului”.

Pieile pe care sunt aşezate motive tradiţional-folclorice, ca brazi, văi, Oltul, Munţii Făgăraş etc. sunt prelucrate cu mult înainte de a fi cusute manual. Mai întâi sunt alese doar cele care pot rezista atât cusăturilor, cât şi timpului. „Mă, un cojoc bun îl văd de la început. De obicei nu cos decât pe ce ştiu eu că rezistă, altfel mai bine nu fac. Nu orice piei sunt bune la cusut, cum nu oricare poate rezista în timp”, spune Dumitru Sofonea. Iar aceasta nu e tot, pieile trebuie tratate, bătute cu băţul, uscate şi verificate periodic înainte să fie destinate acului de cusut. Procedeul nu este singular, cam fiecare din pieile pentru cheptare sunt verificate de mai multe ori, în funcţie şi de tipul şi de forma la care vor fi folosite.

Formele „desenate” cu o substanţă specială, apoi „colorate” cu acul şi aţa pe pieile îngrijite cu grijă, aduc aminte de munţi, văi, brazi etc. Oriunde în România cheptarele şi cojoacele de Drăguş se deosebesc prin culorile specifice, în general culoarea „roşu de Drăguş”, obţinută prin inovaţia drăguşenilor. De asemenea, motivele forale, combinaţia de culori, cum ar fi roşu, vânăt, fucsin, galben, vişiniu etc. dau o cromatică deosebită portului tradiţional.

Restaurator, nu doar inovator

În atelierul din Drăguş nu se lucrează doar pentru cojoc şi cheptar de Drăguş, ci chiar şi pentru restaurarea celor mai vechi sau pentru un model din diferite zone din alte zone din ţara noastră. Doar că aici timpul şi dibăcia sunt cu mult mai preţioase, în funcţie de model şi de vechime. Culorile sunt diferite, formele sunt uneori mai greu de executat, oamenii sunt din ce în ce mai nerăbdători în ceea ce priveşte timul de executare a lucrării. Dar pentru toţi, nenea Sofonea face ce poate şi ce ştie: „Eu, de când mă ştiu, m-am ţinut de ac şi de aţă. Am cusut cu mâinile la fiecare cojoc în parte. Nu poţi folosi maşini sau orice altceva pentru a face modelel de pe piei. Şi, valoarea unui exemplar, să ştiţi, e dată de munca manuală şi de atenţia corespunzătoare, mai mult decât pentru frumuseţea în sine”, spune Dumitru Sofonea.

(Alexandru Socaciu)