,,După dealuri” la Casa de Cultură

La Casa Municipală de Cultură din Făgăraş a avut loc proiecţia filmului „După dealuri”, un film apreciat şi premiat la multe festivaluri de profil din ţară şi din străinătate.

După dealuri este un film regizat, produs şi scris de Cristian Mungiu. Filmul şi-a avut premierea pe 19 mai 2012 la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes unde a câştigat premiul pentru cel mai bun scenariu.

La Făgăraş filmul a fost proiectat joi seara, de la ora 19.00, în sala mare a Casei de Cultură, unde publicul prezent a avut şansa de a-l asculta şi a-i pune întrebări actorului Valeriu Andriuţă, cel care a jucat în rolul stareţului de mănăstire. Făgărăşenii prezenţi la film l-au întrebat despre rolul jucat, despre subiectul filmului şi despre şansa de a câştiga împreună cu întreaga echipă numeroase premii naţionale şi internaţionale.

Prezent în dimineaţa zilei de vineri, 29 martie anul curent, în redacţia ziarului Bună Ziua Făgăraş, actorul Valeriu Andriuţă a răspuns la câteva întrebări.

Domnule Valeriu Andriuţă, cum vi s-a părut publicul de la Făgăraş, cum aţi simţit reacţia lor faţă de subiectul filmului şi faţă de actori?

V. Andriuţă: Ce s-a întâmplat aseară a ţinut un pic de zona miracolului. Am ajuns exact în momentul în care se spuneau ultimele replici, venind dintr-un platou unde am filmat chiar cu Cristian Mungiu într-un studio la Bucureşti. Ştiam că e greu să ajung, dată fiind situaţia, dar i-am promis lui Mihai Giuriţan încă de acum două luni că voi încerca să ajung şi chiar mi-am dorit să fiu prezent în mijlocul publicului de la Făgăraş. Pentru mine a fost o alchimie faţă de public atunci când am urcat pe scenă. S-a creat o legătură între noi, deşi specatorii se ridicaseră deja să plece când am ajuns acolo, însă, în câteva secunde, am văzut că toţi s-au aşezat la locurile lor.

Este prima dată când joc un astfel de rol, cel de preot. Nu am mai fost pus în situaţia asta niciodată, de aceea mi-a trebuit cam 6-7 luni înainte ca să accept rolul. În tot acest timp am avut o luptă mai mult cu mine însumi decât cu personajul ca să pot să îmi asum rolul şi să pot să mă conving pe mine că e în regulă, că ar fi bine sau nu să joc. Apoi am trecut la faza următare, dacă pot cu mijloacele mele să joc sau nu rolul de preot din scenariul lui Cristian Mungiu.

V-a fost teamă de rol?

V. Andriuţă: Nu mi-a fost teamă. Eu personal nu mă leg de povestea reală pentru a o judeca într-un fel sau altul. Eu încerc ca actor să mă apropii de personajul real, să transmit ceea ce e trasat în rolul pe care îl joc şi nu să fac critică sau orice altceva. Să ne gândim că am fi la o expoziţie de artă cu tablouri. De la fiecare tablou în parte primeşti ceva şi transmiţi ceva şi aşa face fiecare dintre noi în felul lui. Aşa e şi cu rolul din film. Mai întâi m-am identificat cu rolul şi am transmis aşa cum am simţit eu personajul din film. Actoria, până la urmă e magie, e o proiecţie personală a unui personaj…

Legat de subiectul filmului şi de scenariul filmului. Există critici cum că scenariul nu respectă anumite reguli ale subiectului în sine, cum ar fi practicile prezentate în film. Ce părere aveţi?

 V. Andriuţă: Personal cred că subiectul este un punct de pornire. Filmul în sine e o operă, nu are treabă cu realitatea, nu este un reportaj. Este un film artistic, să nu uităm lucrul acesta. Nu trebuie să suprapunem filmul pe un caz real. Ar fi greşită pornirea şi nu am ajunge la o pliere exactă pe subiect, şi nici nu cred că e nevoie. De altfel, nu ştim cu exactitate ce s-a întâmplat de fapt acolo. Să nu uităm că filmul este o ficţiune cu actori. Haideţi să dăm o notă celor care au realizat această ficţiune. Realitatea o poate analiza fiecare din punctul lui de vedere, dar filmul este totuşi un film.

 (Alexandru Socaciu)