După iie, și Cutiuța călătoare
După iie, la Făgăraș a apărut și Cutiuța călătoare. Aceasta călătorește în mediul online iar în ea sunt puse cadouri pentru copiii din Țara Făgărașului.
În fapt, cutiuța este o campanie umanitară creată de făgărășeanca Ana Borca.
Ea este femeia care, de ani buni, îi îndeamnă pe români să scoată iiile în lume, încercând astfel să promoveze și să păstreze tradiţiile strămoșești. Acest lucru i-a adus și o nominalizare la Gala de anul trecut a Comunității Țării Făgărașului, la categoria „Promotor al artei, culturii și tradițiilor în Țara Făgărașului”.
Deoarece noua campanie se desfășoară în mediul online, cei care dăruiesc sunt atât localnici cât și oameni din restul țării sau chiar din afara României.
Ana încearcă astfel să le aducă zâmbete copiilor cu neajunsuri și pe parcursul anului, nu doar de Crăciun când se desfășoară majoritatea campaniilor umanitare.
Darurile din cutiuța călătoare sunt reale și ajung la tineri și de Paște sau de ziua lor de naștere.
Ana Borca, inițiatorea campaniei
Pentru că „dar din dar se face Rai”, în cutiuța călătoare vor fi așezate și mesaje scrise pentru cei care primesc darurile, în speranța că vor face la rândul lor un cadou, cândva.
Dacă vreți să îi dați o mână de ajutor Anei puteți face asta accesând pagina de Facebook a Cutiuței călătoare.
(Liviu Ardelean)