Educatoarele pentru creșe, pregătite în Făgăraș. Liceul Teologic are o nouă specializare

„Liceul Teologic „Sf. Constantin Brâncoveanu” a obținut, pentru prima dată în Făgăraș, aprobarea Ministerului Educației pentru a înființa o clasă cu specializarea de educator–puericultor.

Elevii din Țara Făgărașului care finalizează ciclul gimnazial vor putea opta, în anul școlar 2021-2022, pentru specializarea aceasta iar orele de practică le vor face într-o creșă din municipiu.

Liceul Teologic „Sf. Constantin Brâncoveanu“ va avea, din toamnă, încă o clasă cu profil pedagogic, aprobată de Ministerul Educației și Inspectoratul Școlar Județean Brașov. Noua clasă de liceu va avea 24 de locuri, iar înființarea acesteia este rezultatul colaborării autorităților locale cu conducerea liceului.

Ne bucurăm că am reușit să înființăm această specializare la Făgăraș, pentru că în tot județul mai există o singură clasă, în municipiul Brașov. Cel mai important pas a fost făcut, pentru că am obținut aprobarea din partea Inspectoratului Școlar și implicit a Ministerului Educației. Am purtat discuții și cu primăria, care ne-a asigurat că ne oferă tot sprijinul în acest sens”, a declarat Cosmin Moldovan, directorul Liceului Teologic „Sf. Constantin Brâncoveanu“.

Necesitatea înființării acestei clase cu profil pedagogic a apărut după ce Primăria Făgăraș a constatat lipsa personalului calificat din creșa coordonată de Direcția de Asistență Socială și în contextul în care urmează să devină funcționale alte două astfel de unități de învățământ în municipiu.

Aprobarea Inspectoratului Școlar Județean pentru realizarea acestei clase a venit repede și apreciez că nu a stat pe gânduri. Părinții din Făgăraș au nevoie de noi creșe, astfel că anul trecut au început lucrările pentru reabilitarea și modernizarea unei clădiri ce va primi această destinație. În același timp, colegii mei lucrează la proiectul de transformare a unei alte clădiri tot în creșă. Atragem finanțări pentru imobile, dar trebuie să investim și în oamenii de mâine. Este cert că avem nevoie de personal calificat, inclusiv la nivel local.  Primăria Făgăraș va susține Liceul Teologic cu tot ce poate pentru ca formarea primei generații de educatori-puericultori din municipiu să se desfășoare corespunzător. Urmează să încheiem un parteneriat cu unitatea de învățământ, astfel încât elevii să poată desfășura orele de practică în creșa existentă”, a explicat Gheorghe Sucaciu, primarul municipiului Făgăraș.

Absolvenții clasei a VIII-a vor avea posibilitatea să urmeze cursurile de educator–puericultor începând din această toamnă, calificarea fiind căutată pe piața muncii.

Florian Shaorma
Royall Security - Craciun 2024
Primaria Mandra - Craciun 2024
Amanet King Onix
Proaspat Alb

Pe piața muncii este mare nevoie de personal calificat, care să lucreze în creșe. În viitorul apropiat, creșele vor trece la Ministerul Educație. De asemenea, se construiesc creșe la nivel local și național, iar liceele pedagogice sunt chemate să școlarizeze absolvenți de la clasa a VIII-a pentru această calificare educator-puericultor“, a spus Codrina Anghel, directorul adjunct al unității de învățământ.

Municipiul Făgăraș are în derulare un proces amplu de investiții în sistemul educațional, demarat la sfârșitul anului 2016. În perioada 2017-2019, primăria a alocat fonduri în valoare totală de peste 8,1 milioane lei, pentru toate instituțiile de învățământ din oraș. În 2018, internatul unui colegiu a fost modernizat și redat elevilor după mai bine de 20 de ani de la închiderea acestuia.

În prezent, este în construcție o grădiniță unde vor învăța 60 de preșcolari, iar o altă grădiniță va fi construită până la sfârșitul anului 2022. De asemenea, se află în modernizare o sală de sport a unui colegiu și, de curând, a început construcția unei săli de sport la una dintre școlile gimnaziale. Totodată, urmează începerea lucrărilor de modernizare a unei alte școli gimnaziale și construirea unui bazin de înot didactic.

 

foto: arhivă


Apreciază
Distribuie