Elev aflat în excursie, accidentat pe Valea Sâmbetei

foto: Jandarmeria Brașov

foto: Jandarmeria Brașov

Un adolescent, în vârstă de 17 ani, aflat în tabără la Sâmbăta, a alunecat pe zăpadă și s-a accidentat la genunchi, luni.

Tânărul nu a mai putut să se deplaseze din cauza durerilor acute și a cerut ajutor la numărul unic de urgențe 112, potrivit Jandarmeriei Brașov.

O echipă mixtă formată din salvamontiști și jandarmi montani a intervenit și i-a acordat victimei primul ajutor. Ulterior, băiatul a fost coborât în siguranță în stațiunea Sâmbăta de Sus, de unde a fost preluat de un echipaj SMURD și transportat la Spitalul municipal Făgăraș pentru a primi îngrijiri medicale.

Monumente funerare
Dentistry Tour
Stihl
Go Pro Infrastructure
Florian Shaorma
Victoria Federal IFN
Proaspat Alb
Zambete la cafea - Maria Visu

Accidentul a avut loc pe traseul montan dinspre Valea Sâmbetei spre stațiune, la coborâre, potrivit salvatorilor. Tânărul făcea parte dintr-un grup de elevi aflați în excursie, fiind însoțiți de cadre didactice.


Apreciază
Distribuie