Elevi de la Vijoli în drum spre Frankfurt

directorul Vasile Ţifrea

directorul Vasile Ţifrea

Mai mulţi elevi de la Colegiul „Aurel Vijoli” s-au urcat în această dimineaţă într-un avion cu destinaţia Frankfurt, Germania. Sunt 13 copii din clasa a V-a până în clasa a XII-a care vor petrece o săptămână în sânul comunităţii româneşti din oraşul Frankfurt. Vizita lor vine ca răspuns la vizita făcută de copiii din Germania anul trecut în toamnă la Făgăraş.

În urma unui parteneriat cu liceul făgărăşean, aceştia, tot în număr de 13, au stat o săptămână în oraşul nostru. Acum a fost rândul elevilor români să plece în vizită la Frankfurt, acolo unde există o mare comunitate de români naturalizaţi, ai căror copii au început deja anul şcolar, spune directorul Vasile Ţifrea.

„Deplasarea aceasta face parte dintr-un proiect mai amplu, ,,Biserica. Şcoala. Familia”. Grupul de copii reprezintă Ţara Făgăraşului. Este şi o dorinţă a cetăţenilor germani de origine română naturalizaţi acolo, care doresc ca micuţii lor din Germania să cunoască mai multe despre cultura şi civilizaţia locurilor de baştină”, declară directorul Ţifrea.

Elevii noştri vor fi cazaţi în familiile lor o săptămână şi vor lua parte la programul lor şcolar şi la activităţile organizate de biserica românilor din Frankfurt.

Stihl
Monumente funerare
Proaspat Alb
Florian Shaorma

Cei 13 elevi sunt însoţiţi în Germania de părintele Vasile Onciu şi de profesoarele Maria Gavrilă şi Eleonora Ţifrea.

(Cristina Cornilă)


Apreciază
Distribuie