Elevi din Brașov, față în față cu istoria recentă la CNSAS
Elevii claselor a X-a A și a X-a E de la Colegiul Tehnic Transilvania din Brașov au avut ocazia să participe la un atelier educativ organizat la sediul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS). Activitatea desfățurată în cadrul programului „Școala altfel” a avut scopul de a aduce în atenția tinerilor lecții importante despre istorie, curaj civic și drepturile fundamentale ale omului.
Evenimentul a fost inițiat de profesoarele Maria Găvăneci și Irina Rusu, care înțeleg importanța educației în păstrarea memoriei colective și în formarea unor generații care să aprecieze libertatea, dreptatea și solidaritatea.
Atelierul, susținut de Oana Demetriade, consilier în cadrul Direcției Cercetare, Expoziții, Publicații a CNSAS, a oferit o incursiune în lumea documentelor gestionate de Arhiva CNSAS, dezvăluind aspecte esențiale despre activitatea Securității în perioada comunistă. Elevii au aflat detalii despre rolul acestei instituții în supravegherea populației și despre modul în care drepturile și libertățile fundamentale ale omului au fost încălcate în anii regimului totalitar.
Un moment deosebit al atelierului l-a constituit discuția despre Revolta muncitorilor brașoveni din 15 noiembrie 1987. Elevii au avut ocazia să înțeleagă contextul social și politic al acelui act de curaj, când brașovenii au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva condițiilor de viață din ce în ce mai grele și a regimului opresiv.
Atelierul a fost și un prilej de a marca 35 de ani de la Revoluția Română din 1989, evidențiind legătura dintre Revolta de la Brașov și schimbările care aveau să urmeze în întreaga țară.