Emil Ciulei, un antrenor de promovare

În familia Ciulei, activitatea sportivă s-a dus şi către fotbal, nu doar către handbal, acolo unde, aşa cum titram în numărul trecut, a activat cu mult succes Maria Ciulei, soţia antrenorului Emil Ciulei.

Originar din Fântâna, dar stabilit la Hârseni cu familia în perioada tinereţii, Ioan Emil Ciulei a devenit profesor în anul 1978.

„O spun cu multă seriozitate pe oriunde mă duc: la Făgăraş mi-am început meseria. Am început ca profesor la Şcoala de Chimie din cartierul Combinat. De aici, am ajuns la Nitramonia”, răscoleşte prin amintiri antrenorul Ciulei.

„Trebuie să încep cu Gheorghe Albu, omul providenţial pentru devenirea mea. Am un mare respect pentru dânsul. El m-a adus în aceasta lume frumoasă a fotbalului, el m-a făcut coordonatorul centrului de copii şi juniori la începutul anilor 1980. Îmi aduc aminte că primeam 100.000 de lei pentru munca de acolo. Ce vremuri! Au fost anii mei cei mai frumoşi; atunci am lucrat cu Vasile Nucă, el avea vreo 14 ani pe atunci, şi cu Ion Gheorghe. Primul dintre ei a ajuns la Poli Timişoara, unde a făcut istorie, iar celălalt a jucat ani buni la Steaua Bucureşti”, a povestit Emil Ciulei.

Elevi de talia lui Cămătaru

Nu întâmplător i-a pomenit pe cei doi fotbalişti care şi-au început cariera cu Emil Ciulei. Vasile Nucă şi-a început viaţa de fotbalist la 7 ani şi nu l-a uitat pe antrenorul Ciulei niciodată. La 19 ani a ajuns la Poli Timişoara în Divizia A, pentru care a jucat 118 partide. Pentru meritele sale sportive, a devenit chiar cetăţean de onoare al Timişoarei. Ciulei

Ion Gheorghe era pur şi simplu genial. De la Nitramonia a ajuns direct la Steaua Bucureşti, la vârsta de 20 de ani, ca fundaş stânga, iar în 1980 a câştigat campionatul. Are în palmares 16 prezenţe în echipa de tineret a României – deşi  era jucător la Nitramonia, trei prezenţe în lotul olimpic şi 58 de prezenţe în Divizia A.

„Îţi era mai mare dragul să-i vezi pe cei doi pe teren când jucau fotbal, se vedea că o fac cu plăcere”, îşi mai aduce aminte antrenorul.

 Fotbalişti care au început cu Ciulei

Dintre copiii făgărăşeni care şi-au început viaţa fotbalistică ajutaţi de Emil Ciulei se regăsesc şi alte nume: Virgil Manta, între timp a devenit inginer, Carol Bărbulei, Comşa, Palfi…

Go Pro Infrastructure
Amanet King Onix
Mara Mares_parlamentare 2024
Zambete la cafea - Maria Visu
Monumente funerare
Proaspat Alb

„L-am avut şi pe Marius Scorei, care a murit foarte tânăr. El era de talia lui Cămătaru, un talent deosebit, din păcate a avut mult ghinion”, a mai spus Ciulei.

Un sezon a fost împrumutat şi la Utilajul Upruc, cu scopul de a scăpa echipa de la retrogradare, lucru care s-a şi petrecut chiar în sezonul în care a activat acolo. La scurt timp, este transferat la CSŞ Râmnicu-Vâlcea, unde va activa şi soţia a la secţia de handbal.

„În 1983 am promovat în Liga a III-a de atunci, era obiectivul meu. Îmi aduc aminte un meci de baraj cu Ielif Craiova, de care am trecut cu mari emoţii. Apoi au început să iasă adevăraţii fotbalişti: Vasile Iovu, titular de la 14 ani, dar care arăta ca unul de 20 de ani. Este unul dintre cei mai buni elevi de-ai mei. A fost la lotul naţional de tineret, cu Răducioiu.

L-am avut şi pe Florin Costea, cel care a jucat la Steaua acum câteva sezoane, iar acum este la CFR Cluj”, a spus Ciulei.

Cu el a început şi tânărul portar care a apărat pentru Juventus Torino (Italia). „Cu Brănescu, care acum are doar 20 de ani, am lucrat cinci ani. Deşi nu mai este la Juventus, ci la o echipă din Serie B, a fost transferat atunci de la CSM Vâlcea direct în Italia. A fost coleg cu Gianluigi Bufon, un portar extraordinar”, a mai spus antrenorul.

Nici acum Emil Ciulei nu are răgaz pe acasă, mai mereu este în căutarea talentelor… vâlcene. Ultima conversaţie cu el a fost una emoţionantă: „Vreau să-i salut pe toţi fotbaliştii din Făgăraş cu care am lucrat. Neapărat pe Nea Feri David, un om extraordinar, pe Mihai Niţu şi pe toţi ceilalţi”, a încheiat Emil Ciulei.

(Alexandru Socaciu)

 

 


Apreciază
Distribuie