Facilități la transportul interurban pentru persoanele cu dizabilități

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Brașov a anunțat că persoanele încadrate într-un grad de handicap, precum și însoțitorii acestora, pot alege de acum serviciile pe care doresc să le utilizeze pentru transportatorul interurban, fără a mai fi condiționați de ordinea folosirii cupoanelor gratuite.

Persoana cu dizabilități va putea să se deplaseze la dus cu un autoturism, iar pentru călătoria întors să utilizeze biletul de transport interurban gratuit, fără a mai fi obligată să folosească întâi cuponul pentru călătoria dus.

În conformitate cu vechile prevederi legale, persoanele cu dizabilități trebuiau să folosească, obligatoriu, și cuponul de dus și cuponul de întors, în această ordine, pentru aceeași călătorie, în caz contrar riscând să nu le fie decontată deplasarea și, astfel, să primească ulterior somații de plată din partea statului.

Persoanele care beneficiază de gratuitatea transportului interurban – rutier, feroviar sau naval -, conform Legii 448/2006, sunt persoanele cu handicap grav, persoanele cu handicap accentuat, însoțitorii persoanelor cu handicap grav doar în prezența acestora, asistenții personali ai persoanei cu handicap grav, însoțitorii copiilor cu handicap accentuat doar în prezența acestora, persoanele cu afecțiuni renale care necesită hemodializă și asistenții personali sau însoțitorii persoanelor cu handicap care necesită hemodializă.

Conform legii, persoanele cu dizabilități beneficiază de un număr de 6 bilete gratuite dus-întors/an calendaristic (persoanele cu handicap accentuat și însoțitorii copiilor cu handicap accentuat), respectiv de 12 bilete gratuite dus-întors/an calendaristic (persoanele cu handicap grav, asistenții personali și însoțitorii persoanelor cu handicap grav).

Victoria Federal IFN
Primaria Mandra - Craciun 2024
Amanet King Onix
Stihl - decembrie
Florian Shaorma
Benzinariile Recea si Soars - Craciun 2024
Monumente funerare
Royall Security - Craciun 2024

DGASPC Brașov are în evidență 20.234 de persoane cu dizabilități. Dintre acestea, 6.211 sunt adulți cu handicap grav (din care 5059 cu însoțitor), 10.329 adulți cu handicap accentuat, 1.140 de copii cu handicap grav și 176 de copii cu handicap accentuat.

De la începutul acestui an au fost eliberate 20.147 de bilete de călătorie interurbană gratuite și 472 de legitimații de călătorie, se arată în comunicatul instituției.

DGASPC Brașov reamintește că, pentru a nu pune în pericol sănătatea persoanelor cu dizabilități care au dreptul la bilete gratuite de călătorie interurbană, asigură, la cererea scrisă a persoanei cu handicap transmisă pe email, fax sau poștă, eliberarea și transmiterea prin poștă a biletelor de călătorie gratuită. Adresele la care pot fi trimise cererile pentru eliberarea biletelor gratuite sunt serviciuplati@dgaspcbv.ro, relatiipublice@dgaspcbv.ro, office@dgaspcbv.ro, numerele de fax 0286.474348 și 0268.411124, respectiv str, Apullum nr. 3 Brașov.


Apreciază
Distribuie