Făgărășean arestat după ce a lovit polițiști și a înjurat medici
foto: Info Trafic Făgăraș
Un făgărășean de 36 de ani a fost arestat de polițiști, sâmbătă, fiind acuzat de cinci infracțiuni, printre care lovirea unor polițiști.
Totul a pornit de la accidentul care a avut loc vineri, în jurul orei 21:45. Aflat la volanul unei autoutilitare, vitezomanul a pierdut controlul pe strada Trandafirilor, a intrat pe contrasens și s-a oprit în gardul unei case.
Șoferul împreună cu pasagerul au fugit de la locul accidentului, deși au fost răniți în urma impactului puternic. Însă, oamenii legii i-au prins la scurt timp, iar conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În urma verificărilor, oamenii legii au descoperit că autoutilitara nu era înmatriculată, iar șoferul nici măcar nu avea permis de conducere. Moment în care bărbatul a început să lovească polițiștii, să-i înjure și să îi amenințe.
Transportat la Spitalul municipal Făgăraș pentru recoltarea de probe biologice prin care să se stabilească alcoolemia, agresorul a început să înjure și personalul medical.
Polițiștii l-au reținut inițial pentru 24 ore, iar ulterior instanța a decis ca făgărășeanul să fie arestat preventiv pentru 30 zile. El este cercetat acum pentru ultraj, conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă.