Făgărășean arestat după ce și-a amenințat concubina și a ignorat ordinul de protecție

foto: alba24.ro

Polițiștii au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112, În fapt, luni, în jurul orei 17.30, de către o femeie, în vârstă de 48 ani, din municipiul Făgăraș, județul Brașov, cu privire la faptul că ar fi fost amenințată cu acte de violență de către concubinul său.

Din cercetările efectuate a reieșit faptul că un bărbat, în vârstă de 61 ani, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, s-ar fi deplasat la locuința concubinei sale, unde, în urma unor discuții contradictorii, ar fi amenințat-o pe femeie cu acte de violență, creându-i acesteia o stare de temere.

„În conformitate cu prevederile legale și având în vedere faptul că, în urma completării formularului de evaluare a riscului s-a constatat faptul că există pericol iminent, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile față de bărbat, fiind de asemenea, întocmit dosar penal.

Ulterior, la data de 13 septembrie 2022, în jurul orei 02.00, polițiștii au constatat faptul că bărbatul s-ar fi deplasat de două ori la locuința concubinei sale, încălcând astfel măsurile dispuse prin ordinul de protecție provizoriu.

Stihl
Zambete la cafea - Maria Visu
Monumente funerare
Victoria Federal IFN
Dentistry Tour
Florian Shaorma
Amanet King Onix

În baza probatoriului administrat în cauză, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov”, transmite IPJ într-un comunicat de presă.

Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.


Apreciază
Distribuie