Făgărăşeanul care s-a calificat la etapa naţională a Campionatului de Culturism şi Fitness
Prima competiţie de culturism şi fitness din istoria Făgăraşului a avut loc sâmbătă, 4 martie, la Casa de Cultură. S-a desfăşurat astfel şi în centrul României una dintre cele patru etape zonale ale Campionatului Naţional de Culturism şi Fitness, prima de altfel pe acest an din calendarul organizatorilor.
Cei care au câştigat etapa zonală de la Făgăraş vor participa în septembrie la Sibiu la finala Campionatului.
La această etapă pe zonă au luat parte 34 de sportivi de la 11 cluburi din judeţele din centrul ţării, care au concurat la 11 categorii distincte. Printre aceştia s-au numărat şi 5 fete.
De la Făgăraş a participat un singur concurent, Laurenţiu Tătaru (foto), care s-a clasat pe primul loc la categoria ,,Culturism Seniori, 90 kg”.
Această etapă zonală s-a desfăşurat în municipiul nostru graţie proprietarului Clubului de Fitness ,,Body Factory”, Ovidiu Dănilă, care a convins Federaţia Română de Culturism şi Fitness să organizeze aici etapa zonei de centru. În 2014 această etapă a avut loc la Târgu Mureş.
Ovidiu Dănilă este arbitru în cadrul Federaţiei Române de Culturism şi Fitness şi astfel a făcut parte şi din comisia de arbitraj de la Făgăraş, alcătuită din 6 arbitri.
Mai multe informaţii despre etapa zonală de la Făgăraş găsiţi în ediţia tipărită a ziarului de marţi, 17 martie.
Cel care a scris articolul sa se informeze! ! A mai fost în anii 1984-1985 Cupa Progresul făcut de Ioan Grancea cel care a ,adus Culturismul în Fagaras! !!