Făgărășeanul Ramba, printre cei mai buni marcatori în meciul România – Polonia 28-23 (11-9)

Făgărășeanul Ionuț Ramba a reuşit să marcheze 5 goluri împotriva Poloniei, la Cluj, contribuind semnificativ la victoria naționalei de handbal masculin a României.

Pe banca tehnică a fost un duel de 5 stele, între doi giganți mondiali ai handbalului, antrenorul Poloniei, Talant Duşebaev, fosta glorie a URSS și fost jucător al Madridului, respectiv Xavier Pasqual, fostul portar al Barcelonei, actualmente antrenor la formația catalană și selecționer al reprezentativei României.

Romania antrenor Pasqual

România nu era considerată favorita grupei deoarece Polonia a fost medaliată cu bronz la Campionatul Mondial din 2015 şi s-a clasat pe locul patru la Jocurile Olimpice de la Rio. Cu toate acestea, noul antrenor, spaniolul Xavier Pasqual, a făcut minuni, a schimbat mentalitatea şi a pus în valoare cei mai în formă handbalişti ai  României.

Primele minute au fost de tatonare și s-a jucat în forță, de la egal la egal. Tensiunea și încrâncenarea creșteau o dată cu trecerea timpului. Descătuşarea românilor a venit în minutul 20, când Ionuţ Ramba a marcat două goluri consecutive de la distanţă. A fost şi momentul în care suporterii aflați în superba sală din Cluj au început să creadă că Polonia poate fi învinsă. Cu golurile lui Ramba, naţionala a preluat conducerea (scor 7-6) și nu a mai cedat-o decât o singură dată pe parcursul jocului. În minutul 39, Polonia a revenit în avantaj cu 14-13 și părea capabilă să întoarcă rezultatul.

Romania atac polonia

Jocul a fost tensionat și strâns. România a condus cu 4 și chiar 5 goluri, dar a avut și momente dificile. Polonia s-a apropiat la 24-22, pe fondul unor greșeli în atac. Xavier Pascual a ştiut însă să tempereze entuziasmul, să elimine greșelile și să mobilizeze jucătorii la maxim. Cu schimbări succesive pe atac și apărare, Pasqual a imprimat handbaliștilor energie maximă. Băieții păreau ca niște lei, scăpați din cușcă, mai cu seamă în apărare. România a câştigat la sfârşitul celor 60 de minute cu un scor de neimaginat: 28-23.

„Sunt foarte fericit că îl avem pe acest om minunat lângă noi, care a făcut minuni într-o săptămână, Jos pălăria, tot respectul și îi mulțumim frumos că a venit să ne ajute să punem handbalul românesc acolo unde îi este locul. Cred că a făcut minuni să ne schimbe cu 360 de grade totul în capul nostru, mentalitatea, asta ne lipsea, să credem în noi. Și am crezut în noi și în el, ne-am bazat pe tactica lui și se vede rezultatul”, a declarat jucătorul făgărășean Ionuț Ramba, care joacă în prezent în Bundesliga.

Go Pro Infrastructure
Reno Depo
Amanet King Onix
Proaspat Alb
Victoria Federal IFN
Stand-up

Romania banca rezerve

Cei care au adus victoria României au fost: Popescu (15 parade), Irimuş – portari; Ramba 5 goluri, Mocanu 5, Cîntec 4, Csepreghi 4, Pavel 3, Criciotoiu 3, Ghionea 1, Sadoveac 1, Negru, Rotaru 1, Stamate 1, Mihalcea, Fenici, Lazăr. Antrenor: Xavier Pascual

Romania tabela final

În prima etapă din grupa a 2-a a preliminariilor Campionatului European 2018, România a înregistrat un succes important în Belarus, scor 26-23, în timp ce Polonia a pierdut cu Serbia, pe teren propriu, scor 32-37. Duminică, Belarus a învins Serbia, în deplasare, cu 26-37.

Naționala de handbal masculin a României nu s-a mai calificat la un Campionat European din 1996, iar ultimul turneu final la care a participat a fost Mondialul din 2011.

Următoarele partide vor avea loc în 3 şi 7 mai 2017, Belarus – Polonia, România – Serbia, respectiv Polonia – Belarus, Serbia – România, iar ultimele două runde se vor desfăşura în 14 şi 18 iunie 2017, între Serbia – Polonia, România – Belarus şi Polonia – România, Belarus – Serbia.

CLASAMENT

  1. România 2 2 0 0 54-46 4p
  2. Belarus 2 1 0 1 59-53 2p
  3. Serbia 2 1 0 1 64-68 2p
  4. Polonia   2 0 0 2 55-65 0p

Primele două clasate se califică la Euro 2018.

Echipa masculina de handbal a Romaniei


Apreciază
Distribuie