Făgărăşenii fac 15.000 de tone de gunoi pe lună
La ora acesta Făgăraşul produce 15.000 de tone de gunoi în fiecare lună. Salco Serv se descurcă acum cu cei 64 de angajaţi pe care îi are, la care se adaugă, temporar, deţinuţi de la Codlea şi zilieri care contribuie la munca de salubritate şi la zone verzi.
Anul trecut, fără ajutorul temporar, Salco Serv avea 85 de angajaţi. Numărul lor va creşte considerabil odată cu realizarea staţiei de sortare şi tratare mecano-biologică de pe Şoseaua Hurezului, precum şi numărul tonelor de deşeuri care se vor aduce aici lunar din toată zona Făgăraşului.
Când va exista staţia, activitatea operatorului s-ar extinde considerabil. Nu numai că ia în primire investiţia de pe Şoseaua Hurezului, dar se poate implica şi în activitatea de transport a gunoaielor din comunele care nu au maşini sau au prea puţine.
(Cristina Cornilă)