Făgărășenii, îngrijorați de „Metoda Accidentul”, solicită polițiștilor mediatizarea înșelăciunii
Mai mulți făgărășeni care au rude plecate în străinătate au solicitat polițiștilor să mediatizeze mai mult metoda de înșelăciune „Accidentul”, de teamă ca cei apropiați să nu ajungă victime ale escrocilor.
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) revine cu o informare în acest sens și atrage atenția asupra metodelor folosite de infractori, prin care oamenii rămân fără sume uriașe de bani.
Totul începe cu un apel telefonic, prin care victimele primesc o veste șocantă, de la presupuși avocați, procurori sau chiar medici.
„Acţiunea infracţională în cazul «Metodei Accidentul» constă în realizarea contactului telefonic cu victima, căreia i se comunică o ştire şocantă, în esenţă constând în aceea că un membru al familiei sale a fost implicat într-un accident rutier care s-a soldat cu urmări grave, iar pentru diminuarea consecinţelor legale sau medicale ale evenimentului se solicită o sumă importantă de bani. Infractorul declanşează discursul-legendă, care este dramatizat şi susţinut, după caz, de două sau mai multe personaje”, afirmă Alina Ivan, purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov.
Escrocii merg atât de departe cu scenariul încât persoanele care îi ajută țipă din cauza presupuselor dureri, pentru a fi auzite de cei de la care încearcă să obțină bani.
Pentru a amplifica tensiunea emoțională, convorbirea poate fi însoțită de ţipete de durere ale presupusei victime a accidentului, sau a presupusului autor care solicită disperat aducerea la îndeplinire a sarcinilor trasate telefonic pentru a scăpa de răspundere. De cele mai multe ori, persoanei apelate i se cere să depună suma de bani într-un cont, care îi este comunicat. În ultimele cazuri înregistrate în evidența poliției, banii sunt ridicați de o persoană, care se prezintă la domiciliul victimei, după care se face repede nevăzută”, a adăugat Alina Ivan.
Nu puține au fost cazurile în care victimele și-au dat seama prea târziu că au fost înșelate.
Pentru a nu fi păgubiți, polițiștii vă recomandă să nu dați curs unor astfel de cereri. Sunați imediat persoana despre care vi se spune că a fost implicată într-un accident, pentru a verifica dacă este adevărat, apoi apelați numărul unic de urgență 112 sau mergeți la cea mai apropiată unitate de Poliție.