Acasă Social Făgărașul, invadat de omizi. Primăria cere sprijinul cetățenilor
,

Făgărașul, invadat de omizi. Primăria cere sprijinul cetățenilor

Făgărașul se confruntă de câteva zile cu o invazie de omizi păroase.

Serviciul de Administrare a Domeniului Public intervine pentru stârpirea lor încă de luni, după ce prezența insectelor a fost semnalată de localnici. Sunt afectate în special gardurile vii din ăreajma blocurilor, care au fost pur și simplu distruse.

Începând de ieri se fac verificări pe întreg teritoriul orașului, pentru a se putea lua măsuri. Primăria cere și sprijinul cetățenilor, pentru a identifica toate zonele invadate.

Făgărășenii pot face sesizări la numărul de telefon 0268 211 150 sau pe pagina de Facebook a instituției. Atenție, autoritățile locale intervin doar pe domeniul public.

Reno Depo

Fenomenul se combate greu, spun specialiștii. Omizile se înmulţesc rapid, o femelă putând depune o singură dată până la o mie de ouă, pe spatele frunzei.

Stadiul de ou este de scurtă durată, de la 5 la 15 zile, după care se transformă în omidă, unde are un stadiu de 20 – 40 de zile, apoi se transformă în fluture.

Omizile sunt periculoase pentru că perii lor fini se împrăştie în aer şi pot duce la alergii sau, mai rău, la infecţii ale căilor respiratorii şi oculare. De asemenea, contactul cu ele poate duce la erupţii cutanate.

Cauza apariției târâtoarelor ar fi vremea extrem de caldă din luna iunie, iar probleme sunt în tot vestul Europei.


Apreciază
Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Victoria Federal IFN
Infinity GSM
Reno Depo
Benzinariile Recea & Soars
Stefion Trans
Florian Shaorma
Monumente funerare
Proaspat Alb
UPRUC-CTR
Amanet King Onix

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.