„Forţa de Răspuns a NATO” este dictată de la Cincu

„Forţa de Răspuns a NATO” şi capabilitatea sa de reacţie rapidă au fost testate în România. S-a întâmplat la Cincu, acolo unde Comandamentul Aliat Întrunit de la Napoli,a fost dislocat începând cu data de 17 iunie. Militarii din acest Comandament care asigură conducerea „Forţei de Răspuns a NATO” vor mai sta la Cincu până în 28 iunie. În aceste zile s-a testat transferul comenzii şi controlului din Italia în România. Dacă, prin ipoteză, Comandamentul de la Napoli nu mai poate funcţiona, comanda va putea fi transferată pentru că s-a dovedit că funcţionează.

Este pentru prima oară în istoria Comandamentului de la Napoli când a fost dislocat aproape total într-un alt stat.

„Forţa de Răspuns a NATO” este un concept întrunit, care include forţe terestre, maritime şi aeriene.

Ieri, jurnaliştii acreditaţi din România au avut posibilitatea să vadă cum funcţionează un Comandament dislocat. Creierul şi inima comenzii s-au aflat în poligonul Cincu. O mică parte din Comandamentul din Italia a fost dislocată şi în Sofia (Bulgaria) astfel încât toate cele trei centre (Napoli, Sofia, Cincu), conduse de la Cincu, au funcţionat ca unul singur. Legătura s-a ţinut printr-un sistem securizat de teleconferinţă (foto, aici).

La Cincu a fost dislocat şi centrul întrunit pentru operaţiuni, o încăpere în care ofiţerii de stat major controlează lupta, de oriunde din lume, la nivel operativ. De asemenea, oamenii din această structură sunt primii care află de pierderi de vieţi omeneşti, de scufundarea unei nave, de prăbuşirea unei aeronave, de atacatul unei forţe străine etc.

În cadrul exerciţiului de dislocare, şi Făgăraşul a avut partea lui de contribuţie. Cetatea a fost pusă la dispoziţia a 100 de generali NATO şi oficiali ai Ministerului Apărării Naţionale din România, care s-au întâlnit ieri pentru o discuţie comună pe tema exerciţiului „Trident Joust 2015” (foto, aici).

foto grup Trident Joust 2015

Amanet King Onix
Mara Mares_parlamentare 2024
Monumente funerare
Stand-up
Florian Shaorma
Stihl
Proaspat Alb

Cei trei grei din Cetatea Făgăraşului au fost: amiralul Mark Ferguson – şeful Comandamentului Aliat Întrunit din Italia, lt. gen. Michael Day – adjunctul comandantului de la Napoli şi gen. lt. Nicolae Ciucă – şeful Statului Major General din România. (foto conferința de presă, aici).

 

Un reportaj amplu despre cum s-a văzut dislocarea comenzii la faţa locului (poligonul Cincu) şi despre declaraţiile oficialilor NATO puteţi citi în ziarul „Bună Ziua Făgăraş”, de marţi, 30 iunie.

 

(Cristina Cornilă)

 


Apreciază
Distribuie