Garda din Alba a dat onorul la Făgăraş

Garda „Ansamblului Arhitectural Hotel Medieval” Alba Iulia a dat onorul la Făgăraş. Prin trei salve de tun a anunțat deschiderea festivalului „Zilele Cetăţii”. Fiind cel mai spectaculos moment al manifestării, a fost reluat și în a doua seară.

Patru cai din rasa Frizian, trei tunuri de infanterie şi parada gărzilor de apărare au reprezentat momentul de vârf prin care făgărășenii au fost aduși în  atmosfera specifică secolului al XVII-lea.

O tradiţie aparte cuprinde prezentarea onorului, defilarea şi salvele de tun. „Ne onorează şi pe noi să venim aici, la Făgăraş, unde este o sărbătoare a unei Cetăţi importante. De altfel, noi suntem invitaţi şi la cetăţile din Hunedoara şi Deva, iar acum urmează o colaborare cu cei de la Sinaia”, a mărturisit Sara Dogărescu, instructor şi comandant în cadrul gărzii de la Alba Iulia.

Garda Cetăţii din Alba-Iulia a fost formată din 20 de artilerişti, opt infanterişti şi patru călăreţi. Cei şase oameni din jurul tunurilor sunt toţi foşti militari, oameni care ştiu bine ce fac. „Cei care erau în jurul tunurilor au carieră militară la activ. Este bine să se ştie că nu s-a tras cu vreo ghiulea, ci totul a fost auditiv. Se foloseşte, într-adevăr, praf de puşcă, iar la capătul ţevii se vede o flacără, după care iese mult fum”, a mai spus Sara Dogărescu. Gardaa

Victoria Federal IFN
Reno Depo
Proaspat Alb
Mara Mares_parlamentare 2024
Monumente funerare

Garda Cetăţii din Alba Iulia a ajuns foarte cunoscută publicului prin executarea zilnică,  la ora 12.00, a unui ceremonial deosebit, cunoscut de turişti şi de localnicii din Alba Iulia ca „Schimbul de Gardă”. Ceremonialul are loc în faţa „Traseului celor Trei Fortificaţii” şi în faţa Hotelului Medieval din Alba. În fiecare zi de sâmbătă, pe perioada sezonului turistic, după „Schimbul de Gardă” au loc salvele de tun, din incinta fortificaţiilor Cetăţii medievale din Alba Iulia. Toate acestea au loc indiferent de condiţiile meteorologice.

(Alexandru Socaciu)

 


Apreciază
Distribuie