Gardă forestieră la Braşov
Comisariatele de regim silvic şi vânătoare vor deveni Gărzi forestiere. Guvernul a aprobat printr-o Ordonanță de Urgență înființarea Gărzilor forestiere.
Vor fi nouă la număr şi una dintre ele va avea sediul la Braşov. Celelalte vor fi la Bucureşti, Cluj, Focşani, Ploieşti, Râmnicu Vâlcea, Suceava şi Timişoara.
Gărzile forestiere sunt instituţii publice teritoriale cu personalitate juridică, finanţate integral de la bugetul de stat, cu atribuţii în implementarea, monitorizarea şi controlul aplicării regimului silvic şi cinegetic.
Gărzile forestiere vor fi conduse de un inspector şef. Faţă de comisariate, în cazul Gărzilor, numărul posturilor va fi suplimentat de la 457 la 617 persoane. Numărul minim de posturi pentru o Gardă este de 40.
Prin aceste măsuri, suprafața de fond forestier care revenea unei persoane pentru control se reduce de la 16.403 ha la aproximativ 12.000 de ha.
Prin aceste modificări, se preconizează reducerea masivă a tăierilor ilegale de lemn, susţine Executivul.