Gata cu drumurile până la Făgăraș. Comuna Părău va avea propriul serviciu de Evidenţa Populaţiei

foto: arhivă / Evidența Populației Făgăraș

Comuna Părău, care totalizează în cele patru sate aparţinătoare puţin peste 2.000 de locuitori, va avea propriul serviciu de Evidența Populației.

Consilierii judeţeni braşoveni au aprobat ieri, 27 aprilie, modificarea arondării locuitorilor din această comună, care, în prezent trebuie să se deplaseze până în  Făgăraş dacă trebuie să rezolve o problemă de stare civilă sau de evidenţa persoanei, fiind arondaţi la SPCLEP din municipiu, transmite Agerpres.

În nota de fundamentare a proiectului aprobat se arată că, în cazul în care locuitorii comunei au nevoie de un act de identitate, sunt nevoiţi să parcurgă cei 20 de kilometri de cel puţin două ori, acest fapt determinând costuri suplimentare pentru transport şi timp de aşteptare mai mare la ghişeu, întrucât SPCLEP Făgăraş deserveşte şi alte localităţi.

Stihl
Reno Depo
Mija - parlamentare 2024
Monumente funerare

De altfel, Consiliul Local al comunei a hotărât înfiinţarea acestui serviciu încă din 2021, când a fost stabilită şi organigrama acestuia de trei posturi, dintre care două la Evidenţa Populaţiei şi unul la Starea Civilă.

Comuna Părău mai are în componenţă trei sate – Grid, Veneţia de Jos şi Veneţia de Sus – cu un total de 2.218 locuitori.


Apreciază
Distribuie