Tânăr din Ticuș, arestat după ce a mers gol pușcă pe stradă
Un tânăr în vârstă de 22 ani, din Ticuș, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a intrat locuința fostei prietene și ar fi agresat-o verbal.
În casă se mai aflau două persoane, pe care agresorul le-ar fi amenințat cu bătaia. S-a întâmplat din cauza geloziei și a consumului exagerat de alcool, spun polițiștii.
Scandalul nu s-a încheiat, tânărul s-a dezbrăcat în public, în fața locuinței și a mers gol pe străzile din localitate. S-a oprit la un bar, iar la scena nud au asistat și clienții.
Polițiștii din Hoghiz, care au intervenit la fața locului l-au reținut pe tânăr pentru 24 de ore.
În urma verificărilor efectuate, oamenii legii au aflat că agresorul scandalagiu se afla sub supraveghere judiciară pentru alte fapte penale.
Pentru că a încălcat măsurile impuse de instanță, Parchetul de pe lângă Judecătoria Rupea a dispus măsura arestării preventive pentru 30 zile.
Tânărul din Ticuș este cercetat în continuare pentru săvârșirea a patru infracțiuni: tulburarea ordinii și liniștii publice și ultraj contra bunelor moravuri, violare de domiciliu, amenințare și lovire sau alte violențe.