Grădina botanică de lângă Făgăraş

Un fost colonel al Armatei Române şi-a transformat grădina într-un adevărat laborator de cercetare botanică. Nu are studii de specialitate sau vreo diplomă care să ateste acest lucru, ci doar o pasiune moştenită din copilărie, pasiune care l-a dus până acolo că poate rivaliza cu doctori în ştiinţele naturii.

Colonelul Gheorghe Dumbravă, născut în Fişer (zona Rupea), dar stabilit la Beclean prin căsătorie, fost locţiitor tehnic de mare unitate la Braşov, este astăzi poate cel mai bine pregătit şi dotat botanist din Ţara Făgăraşului, şi nu numai (!).

„Cunosc aproape toate instituţiile de cercetare din ţara noastră, le-am vizitat, am luat informaţii de la ei şi am pus în practică şi la mine în grădină. De mic umblam pe dealurile Fişerului unde erau hectare întregi de pomi fructiferi şi viţă de vie. Acela era mediul în care m-am născut. Deşi am terminat academia tehnică şi am şi o carieră militară la activ, de unde m-am şi pensionat în urmă cu ceva timp, nu mă pot desprinde de grădinărit”, spune cu sinceritate colonelul.

Plantaţii de concurs şi experiment

Colonelul Dumbravă a început să-şi pună în practică puţinele cunoştinţe din copilărie în grădina casei chiar în timpul carierei militare.

„Îmi aduc aminte cât de greu am început. Veneam sâmbăta acasă şi trebuia să rezolv aproape tot ce aveam, pentru că în restul timpului eram la Braşov. Pe vremea aceea aveam bulumaci (araci, n. r.) de lemn, care la orice vânt sau vreme mai grea erau puşi la pământ.

Cu timpul am cumpărat ţeavă de fier cu spalier din sârmă şi nu am mai avut astfel de probleme”, a explicat grădinarul.

Cel mai mult impresionează plantaţiile de concurs sau de cercetare şi experiment. Colonelul, pe cheltuiala proprie, din pasiune şi fără să ştie decât prietenii apropiaţi, a făcut un experiment unic pentru Ţara Făgăraşului.

A plantat pe câte două rânduri lungi de aproximativ 30 m meri şi pruni: „am vrut să fac un experiment pentru zona Beclean-Făgăraş, să văd care soiuri de meri şi de pruni se pretează cel mai bine pentru această zonă, atât din punct de vedere al cantităţilor obţinute, cât şi al calităţii. Unele soiuri fac roade multe, dar de o calitate slabă şi puţin rezistentă la boli, iar altele rodesc puţin cantitativ, dar cu o aromă şi un parfum  de excepţie. Am trimis rezultatele şi la cercetători renumiţi”, a explicat omul.

În ceea ce priveşte soiurile de meri, colonelul deţine 18 feluri, şi nu doar că ştie denumirea fiecăruia, dar îi ştie pe nume şi pe cei care le-au descoperit. „Aici e soiul Pionier, un produs românesc, rezistent la rapăn şi făinare. Aici am din soiul Ciprian, o combinaţie între Ionatan şi Starkin (bot de iepure în limbaj popular); dincolo este un Ionatan Veritabil, produs la institutul de la Voineşti. Aici este Iared, o combinaţie între Wagner şi Ionatan, a obţinut medalie de aur la un concurs naţional pentru calităţile lui. Muţu este un Golden Japonez, cu mere foarte mari, puţin mai acid ca şi Golden-ul nostru românesc, dar cu mere mari. Pe tulpina lui am altoit Frumosul de Voineşti, altoit în pană. Are mere şi de 4-500 de grame unul singur, şi cam 3-4 kg pe o singură ramură”, îmi prezenta cu pasiune grădina lui.

Nu exagerez dacă spun că am întrebat şi de trei ori cum se scrie fiecare denumire, asta din respect pentru faptul că toate le dicta din memorie, iar faptul că îi ştia şi pe inventatorii lor, aproape că îmi dădea senzaţia că stau de vorbă cu un adevărat cercetător.

Perele, un capitol aparte

Untoasă de Goagiu (7-800 grame o pară), Hygland, Buna Luisa de la Bistriţa, Napoca, Untoasă Basc – din Bulgaria, sunt doar câteva denumiri care mi-au atras atenţia. „Mai merg prin alimentare şi vânzătoarele au etichete cu produsele pe care le vând, unele total eronate. Scria odată pe una că sunt pere din America, şi m-am supărat tare. I-am spus că e un produs autentic românesc, descoperit la noi în ţară, importat pentru calităţile lui chiar şi de americani. Ştiţi ce mi-a răspuns vânzătoarea? Sec: „aşa a spus şefa, eu nu ştiu”. Vă daţi seama ce am ajuns?”, spunea omul cu supărare.

50 de soiuri de struguri, o comoară

Mai mult de jumătate din suprafaţa grădinii este ocupată de struguri. Ca soiuri, omul deţine Muscat Ottonel, Apiren, Cilina (două frunze fac cât o pălărie), Merlot, Columna – descoperit de dr. Ionescu, R 10 Muscat Polonski, Tămâioasă Românescă, Donaris, Perla de la Zala (Ungaria), Bianca, Victoria etc.

La prima vedere, pentru un necunoscător, te-ai apuca să mănânci, fericit că ai mai multe sortimente. Dar pentru colonelul Dumbravă lucrurile stau total diferit: „ia uitaţi cum arată soiurile de compot. Aici am Transilvania, obţinut la Cluj-Napoca de prof. dr. Ştefan Oprea, e bun şi la dulceţuri”, spunea el. Doar un bob are 5,5 grame, iar un ciorchine depăşeşte o jumătate de kilogram.

„Bianca este un soi de vin şi masă, mai am Silvania, Cabernet de Timiş şi Cabernet Sauvignon. Mai am Timpuriu de Pietroasa de la Buzău şi 4 Pietroasele, o clonă din Muscat Hamburg, descoperit de Toma Otilia. Apiren este un soi fără sâmburi, cu un gust deosebit. Este folosit pentru stafide, de acum în două săptămâni le pot culege liniştit. Soţia mi-a spus odată să pun un rând întreg din soiul acesta, îi plac foarte mult, dar dacă fac aşa nu mai am loc de celelalte”, a mai spus colonelul, parcă vrăjit de fiecare soi în parte.

El m-a rugat să-i pozez fiecare exemplar, vrăjit de parfumul şi frumuseţea ciorchinelor, iar eu îl rugam să-mi povestească mai rar, să am timp de câte un bob din fiecare soi.

Întrebat de timpul pe care-l petrece în grădină, omul a fost foarte sincer: „Dacă nu am altceva de făcut, vin aici să-mi întreţin cultura. Ce să fac altceva? Să stau la televizor? De acolo nu am nicio bucurie”, a spus el.

Prin grădina lui au ajuns şi soiuri care nu au rezistat zonei noastre. „Am avut şi Pistruiatu, care are un ciorchine cât o felderă de grâu. Şapte butuci am adus şi am încercat 4 sau 5 ani să aduc roade cu ei. O singură dată mi-a ieşit un ciorchine, iar apoi am renunţat”, spunea colonelul.

Foloseşte şi îngrăşăminte naturale

Toamna, după culesul viei, fiecare butaş este tuns şi pregătit de iarnă. Resturile nu sunt aruncate pur şi simplu la gunoi: „noi le ardem în cuptor, iar cenuşa o folosim ca şi îngrăşământ. Conţine fosfor şi fier, absolut necesare calităţii strugurilor. În fiecare toamnă cumpăr 10 care de gunoi, plus găinaţul de curci şi găini (creşte peste 50 de exemplare în principal pentru îngrăşământ, n.r.)”, a mai spus el.

Experimente de savant

Dacă spuneam la început că botanica şi grădinăritul sunt pasiuni pentru colonelul Gheorghe Dumbravă, lucrurile nu sunt chiar aşa de simple. El mi-a povestit că periodic citeşte articole despre înmulţirea pomilor şi a viţei de vie, şi a găsit în articole de specialitate destul de multe greşeli, vizibile mai ales în practică. Evident că a luat legătura cu autorii, fie telefonic, fie prin poştă, explicându-le faptic adevărul. În alte situaţii a descoperit soiuri noi, după care a mers personal la institutele de cercetare pentru a-şi procura câte una sau două exemplare.

În curtea casei omul deţine şi un pom cu trei specii diferite. Cum e posibil? „Pe o tulpină am altoit trei soiuri diferite, asta ca să văd şi care sunt mai rezistente şi care sunt mai prolifice. De exemplu, port altoiul este un păr pădureţ, şi pe el am altoit trei soiuri: Napoca, Untoasă Bosc şi Hyngland. Tot aşa am şi Contesa de Paris şi Stakinson (bot de iepure, în limbaj popular, n.r.)”, a explicat colonelul.

17 soiuri de prune

După mere, pere şi struguri au urmat prunele. „Am în grădină şi Muscat Curat. L-am adus din judeţul Tulcea, de la Institutul din Isaccea. Butaşii de Merlot i-am luat de la Valea Călugărească. Dacă ar fi să povestim de pune, pot să vă spun că am 17 soiuri diferite. Am Renglot Altan, Centenar, Ialomiţa, Pescăruşu, Stanlay şi Anna Späth. Astea două din urmă sunt şi cele mai rezistente la bolile specifice”, iar pe celelalte denumiri nu le-am mai notat, doar le-am simţit aroma. Oricum trecuse deja trei ore până mi-a prezentat via şi pomii cu mere şi pere, fără să-mi spună ce au specific fiecare soi în parte.

Nu cred că exagerez dacă spun că dacă fiecare copil ar trece măcar o dată prin grădina colonelului Dumbravă, înainte de orele de botanică, ar ştii mai mult cum să preţuiască materia. Asta şi pentru pasiunea cu care îşi prezintă omul creaţiile.

(Alexandru Socaciu)