Grădina botanică din 13 Decembrie

Blocul 27 din 13 Decembrie este unul dintre imobilele aparte ale acestui oraş. De jur împrejurul lui se întinde un rai al florilor, iar locatarii blocului sunt grădinarii şi grădinăresele cartierului.

În faţa blocului a reuşit să facă un mic Eden locatara de la parterul scării D, Maria Baciu. În grădina de pe partea dreaptă a intrării în scară stau cu petalele în soare peste o sută de trandafiri. ,,Mă ocup de grădină de 40 de ani, de când m-am mutat aici în bloc. Din luna mai şi până când dă zăpada grădina este viu colorată. Trandafirii înfloresc de cel puţin trei ori pe sezon”, spune Maria Baciu.

DSCN6864

DSCN6867

Printre multitudinea de trandafiri se ivesc, din loc în loc, margarete, panseluţe şi o floare ciudată pe care proprietara o numeşte creasta cocoşului. Este pensionară, are 61 de ani şi mare parte din zi şi-o petrece precum un inginer horticultor, stropind florile de mană, de păduchi şi de tot felul de boli.

DSCN6863

În spatele blocului, aceeaşi poveste. Responsabilă de raiul colorat de aici este vecina Mariei, Valerica Stoian. O viaţă-ntreagă a fost operator chimist şi a ajuns ca, în loc de grija prizelor pe care le producea, să aibă în grijă o grădină cu zeci de flori.

DSCN6877

Stihl
Go Pro Infrastructure
Mara Mares_parlamentare 2024
Reno Depo
Zambete la cafea - Maria Visu

,,Cam o dată la 7 zile stropesc trandafirii pentru tratament şi îi spăl, atât pe frunze cât şi pe flori, cu apă şi săpun. Astfel nu fac păduchi şi nu se veştejesc de la vreo boală”, povesteşte pensionara de 56 de ani. Grădina ei se continuă cu cea a lui Vasile Năstase, un vârstnic de 83 de ani, care a trecut de la profesia de mecanic la cea de horticultor amator.

 DSCN6874

DSCN6883

Cei trei sunt mai pricepuţi decât angajaţii unor sere specializate. La ordinea zilei între vecini sunt discuţiile despre îngrăţământ, gunoi de grajd, foliar şi tot felul de pesticide pentru combaterea dăunătorilor.

DSCN6880

Locatarii nu se plâng că li se fură trandafirii, deşi oricine ar trece pe acolo ar putea-o face cu foarte mare uşurinţă. Din contră, trecătorul care se lasă impresionat de mica grădină botanică şi cere un butac sau un buchet de flori îl primeşte gratis numaidecât!

(Cristina Cornilă)


Apreciază
Distribuie