Grădiniţa ,,Voinicelul”, la un pas de arondare
Dacă Inspectoratul Şcolar Judeţean Braşov şi Consiliul Local Făgăraş îşi vor da acceptul, de anul şcolar viitor Grădiniţa ,,Voinicelul” din Tudor Vladimirescu va fi arondată Liceului Teologic ,,Constantin Brâncoveanu”.
Pentru că nu are 150 de copii, atât cât prevede legea, grădiniţa îşi va pierde personalitatea juridică şi va trebui arondată unei structuri. Prof. Michaela Judele, directoarea liceului cu profil teologic şi pedagogic şi-a manifestat intenţia a ,,prelua” această grădiniţă.
Ca şi metodologie, arondarea înseamnă avize favorabile de la ISJ şi de la Legislativul făgărăşean.
Dacă grădiniţa va fi arondată, elevii de la profilul pedagogic al Liceului vor putea face practică şi acolo, pe lângă Grădiniţa ,,Albinuţa”. Cu atât mai mult cu cât la ,,Voinicelul” sunt mai mulţi profesori cu gradul II, condiţie obligatorie pentru supervizarea elevilor care fac practică pe grupele de aplicaţie.
În cazul arondării, la ,,Voinicelul” vor rămâne aceiaşi copii şi acelaşi personal didactic, spune directoarea Judele. Arondarea nu se va produce mai devreme de 1 septembrie 2015.
(Cristina Cornilă)