Greva din educație continuă și după discuțiile cu Iohannis: „Nu facem niciun pas înapoi”
La ieșirea de la negocierile care au avut loc la Palatul Cotroceni, sindicaliștii au spus că președintele Klaus Iohannis a afirmat că va gira un acord, dacă acesta va exista. Însă până atunci greva continuă: „nu facem niciun pas înapoi”, spun reprezentanții profesorilor, potrivit educatieprivata.ro.
Emiterea unui act normativ prin ordonanță de urgență nu este posibilă, le-a spus președintele reprezentanților profesorilor, „dar se angajează, în cazul în care se va întâmpla vreun acord, îl va gira domnia sa”, au declarat liderii dinsicali la finalul discuțiilor, care au durat mai bine de o oră.
„Șefii majorității coaliției de guvernare” ar trebui să ajungă la acel acord, „pentru că este un acord politic pe care șeful statului s-a oferit să-l gireze și să garanteze punerea lui în aplicare. În acordul respectiv ar trebui prinsă grila de salarizare pe care am negociat-o cu Ministerul Educației, care ar trebui să plece de la acel reper foarte important: salariul debutantului să fie echivalent cu salariul mediu brut pe economie”, a declarat Marius Nistor, președintele FSE.
Premierul își dorește un astfel de acord, a mai spus Nistor, „dar mai departe este vorba de ceea ce își doresc colegii noștri. Ei trebuie să creadă că hotărârea oamenilor politici va fi dusă la îndeplinire”. El a mai adăugat că până atunci „nu facem niciun pas înapoi”.
Greva profesorilor este susținută de majoritatea românilor, arată un sondaj Ipsos realizat în perioada 26-29 mai 2023. Nivelul de susținere din partea societății este ridicat, iar opinia este similar împărtașită de femei și de bărbați, în toate regiunile țării, nediferențiat pe nivelul de educație, venit sau sfera profesională în care activează. Cei mai neliniștiți cu privire la sistemul de educație sunt părinții, proponderent cei cu copii cu vârste cuprinse între 12-15 ani, care văd amenințată desfășurarea examenelor de evaluare.