Hoţii s-au ales cu banii, Primăria cu paguba!
Hoţii care au spart seiful Primăriei Sâmbăta şi s-au făcut nevăzuţi cu 100 de milioane de lei vechi încă sunt căutaţi de Poliţie. Ei au dat spargerea la sfârşitul lunii mai şi au scotocit prin toate birourile Primăriei.
N-au fost interesaţi de calculatoare, laptopuri sau televizoare, ci s-au dus direct la seiful din biroul de la Taxe şi Impozite. Au forţat lacătul şi au scos de acolo toţi banii, puţin peste 100 de milioane.
A doua zi de dimineaţă oamenii legii de la Voila au început cercetările. Au epuizat rapid un cerc de suspecţi, după ce s-a dovedit că niciunul dintre cei bănuiţi, toţi din zonă, nu este autorul furtului din primărie.
Potrivit şefului de post Dan Sumedrea, ar fi vorba de o grupare serioasă, care nu este din partea locului şi care nu a lăsat piste, pentru ca poliţiştii să aibă de unde începe ancheta. Oamenii legii încă ii caută şi acum, la mai bine de zece zile de la comiterea furtului.
(Cristina Cornilă)