Hoţul nu s-a îmbrăcat de sărbători cu hainele furate
Hoţul care a spart o casă din Olteţ a fost prins la trei zile de la săvârşirea faptei. Acesta a intrat cu câteva zile în urmă în imobilul cu numărul 164 din Olteţ şi a furat de acolo aparatura electrică pe care a găsit-o, obiecte de îmbrăcăminte şi o drujbă.
Proprietarului i-a cauzat un prejudiciu de 1.300 de lei. N-a apucat să se îmbrace de Paşti cu hainele furate pentru că a fost prins de poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Rurală Voila.
Hoţul este din comuna Viştea şi are 18 ani. La această oră el este cercetat în stare de libertate pentru furt calificat.
Iniţialele băiatului sunt C. C. , numele acestuia nefiind făcut public de poliţişti pentru a-i proteja identitatea.
(Cristina Cornilă)