Icoană făcătoare de minuni la Mânăstirea ,,Constantin Brâncoveanu”
La Mânăstirea ,,Constantin Brâncoveanu” de la Sâmbăta de Sus există copia unei icoane făcătoare de minuni. Aceasta a fost sfinţită sâmbătă de Mitropolitul Ardealului.
Este vorba de o copie a icoanei ,,Podromiţa”. Originala se află în schitul românesc Podromu de pe Muntele Athos.
Despre această icoană se spune că este atât de bine zugrăvită, încât nu ar fi fost pictată de mână omenească. Ea datează din 1863 şi a fost dusă din Ţara Românească de ctitorii schitului Podromu, părinţii Nifon şi Nectarie. Cei doi părinţi au căutat prin tot Iaşiul un pictor priceput şi credincios. L-au găsit în persoana lui Iordache Nicolau şi l-au rugat să facă o icoană cu Maica Domnului ţinându-şi pruncul în braţe. Ei s-au înţeles ca icoana să fie pictată numai cu post. Adică, făcătorul ei trebuia să picteze numai în prima parte a zilei, înainte de a pune ceva de mâncare în gură. După masă nu mai avea voie să lucreze la Podromiţa.
Pictorul povesteşte într-o scrisoare (care se află în arhiva schitului Podromu) că o forţă nevăzută ar fi pictat feţele Maicii Domnului şi a pruncilor, pe care el le-a găsit făcute într-una din dimineţi, după ce s-a sculat.
Icoana este pictată pe lemn de tei, având un metru înălţime şi 0.70 metri lăţime. Zugravul a lucrat icoana în Mânăstirea Bucium, judeţul Iaşi. O caracteristică a acesteia este faptul că icoana, cercetată la microscop, nu prezintă urme de pensulă, acest lucru întărind credinţa cum că la facerea ei a contribuit o forţă nelumească.
O copie a acestei icoane se află acum şi la Mânăstirea de la Sâmbăta de Sus. Această copie va rămâne în biserica Mânăstirii. O familie, pe nume Sâmpetru, a donat icoana Mânăstirii. Marcel şi Mirela Sâmpetru au primit din partea Mitropolitului distincţia „Crucea şaguniană pentru laici”.
Icoana făcătoare de minuni a fost sfinţită sâmbătă, cu ocazia hramului Mânăstirii.
Foto 1: icoana în original aflată în schitul Podromu de pe Muntele Athos
Foto 2: soţii Sâmpetru, cei care au donat Mânăstirii o copie a icoanei, (foto mitropolia-ardealului.ro)
(Cristina Cornilă)