În azil mai sunt libere 55 de paturi
Căminul rezidenţial de persoane vârstnice din Făgăraş a fost inaugurat marţi, 19 august, la miezul zilei. Cu o zi în urma inaugurării în azil au fost internate 15 cazuri sociale ale Făgăraşului, care nu vor achita nimic pe perioada şederii acolo, dar s-a făcut şi o primă internare contra cost. La data inaugurării azilul mai avea disponibile 55 de paturi.
Asociaţia Vlavian este ONG-ul care se ocupă de administrarea acestui centru. Preşedinta organizaţiei non-guvernamentale, Anca Vlavian, spune că ONG-ul mai administrează alte trei cămine în Brăila, Galaţi şi Făruei, precum şi un centru pentru copii cu dizabilităţi din spectrul autist situat tot în Brăila.
Preşedinta s-a aflat la Făgăraş în momentul inagurării, la care au mai participat, printre alţi invitaţi, primarul Mănduc, viceprimarul Cîrje şi fraţii Dan şi Radu Popovici – cei care, în calitate de artişti plastici, au contribuit la designul cromatic de pe holurile centrului.
Investiţiile făcute aici în ultimele 6 săptămâni – mobilier şi dotări – totalizează 200.000 lei. Camerele sunt prevăzute cu câte trei paturi, au 16 metri pătraţi şi o baie proprie.
(Cristina Cornilă)