In memoriam | 10 ani de la plecarea lui Jean Constantin
Îndrăgitul actor Jean Constantin a jucat în filme celebre din anii `70 – `80, dar a avut și o bogată activitate radiofonică și în televiziune. A excelat în roluri comice, fiind considerat „maestrul comediei”.
Jean Constantin, pe numele său real Constantin Cornel Jean, s-a născut în anul 1927, în Techirghiol.
Printre personajele memorabile întruchipate de el se numără inegalabilul Ismail (Toate pânzele sus, 1976) cele din seria B.D. (Brigada Diverse), dar și din filmele de acțiune și de comedie ale regizorului Sergiu Nicolaescu .
Jean Constantin a primit, din partea președintelui României, în anul 2004, Ordinul Meritul Cultural în grad de Ofițer, Categoria D – „Arta Spectacolului”, în semn de apreciere a întregii activități și pentru dăruirea și talentul interpretativ pus în slujba artei scenice și a spectacolului.
În ultimii doi ani de viață, actorul a fost internat în mai multe rânduri din cauza problemelor cardiace.
Jean Constantin a murit în 26 mai 2010, în apartamentul său din Constanța.