În sfârşit: au început lucrările de canalizare la Sâmbăta

După ani de zile de când se vorbeşte despre canalizare în comuna Sâmbăta de Sus, iată că în sfârşit lucrările au început zilele trecute. Potrivit primarului Vasile Andreaş primele săpături s-au efectuat în partea dinspre Drăguş a satului, urmând ca lucrările să avanseze treptat înspre Sâmbăta de Jos.

Comuna va avea două staţii de epurare distincte, asta pentru că la finalul lucrărilor din sat vor începe cele din zona turistică. Staţia din localitate va fi amplasată la 500 de metri de ieşirea din sat înspre Sâmbăta de Jos, iar cea din staţiune va fi amplasată la 500 de metri de fosta tabără de copii.

Satul şi staţiunea vor fi terminate în circa trei ani de acum înainte, însă vor fi sisteme diferite de canal, astfel încât imediat ce se finalizează lucrările în localitate, canalizarea poate fi dată în funcţiune, indiferent de stadiul în care se află în zona turistică.

2,5 milioane de euro se vor cheltui pentru această investiţie, proveniţi de la Ministerul Dezvoltării Regionale. Banii vor veni în tranşe.

Zambete la cafea - Maria Visu
Reno Depo
Victoria Federal IFN
Proaspat Alb
Stihl

Pe străzile principale se va merge cu două fire în paralel, iar pe străzile secundare şi neasfaltate va fi introdusă o singură conductă.

(Cristina Cornilă)


Apreciază
Distribuie