Încălzire pe peleţi la Şenchea

Liceul Tehnologic „Dr. Ioan Şenchea” va primi aproape 15 miliarde lei vechi de la Ministerul Economiei pentru a-şi schimba sistemul convenţional de încălzire cu unul pe peleţi. Proiectul a fost depus la Minister în anul 2010 şi nimeni nu mai aştepta să fie aprobat.

Conversia întregului sistem de încălzire costă 18 miliarde, dar diferenţa din sumă reprezintă cofinanţarea municipalităţii.

Investiţia a fost făcută publică prin intermediul unei conferinţe de presă, la care au luat parte primarul Sorin Mănduc, viceprimarul Cătălin Cârje, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Mihai Popa, directorul general al Departamentului Energiei din cadrul Ministerului Economiei – Viorel Beltechi, precum şi directorul instituţiei de învăţământ – Aurel Paler.

„Este răspunsul la un proiect pe care noi l-am depus în anul 2010, dorind să introducem un sistem pe peleţi la singurul liceu din oraş care nu poate fi racordat la sistemul centralizat de încălzire din cauza distanţei. Proiectul prevede montarea a patru cazane pe peleţi, care vor asigura încălzirea celor patru corpuri de liceu. Până la lucrarea propriu-zisă mai trebuie să trecem şi prin etapa atribuirii acesteia”, a explicat primarul Mănduc.

dir. gen. Viorel Beltechi
dir. gen. Viorel Beltechi

Cele patru cazane vor avea o putere instalată de 300 KW şi vor produce echivalentul a 220 MW/h anual.

Zambete la cafea - Maria Visu
Victoria Federal IFN
Amanet King Onix
Go Pro Infrastructure

Viorel Beltechi, cel care conduce un departament pentru energie creat în sânul Ministerului Economiei şi condus de braşoveanul Constantin Niţă, a explicat că lucrurile nu au stat deloc bine în ultimii ani în gestionarea fondurilor pentru energie; aşa se face că cererea Făgăraşului a fost abia acum bugetată.
„Odată cu implementarea noului sistem, liceul va putea face o economie în bugetul propiu la plata încălzirii lunare şi poate folosi banii respectivi pentru alte activităţi şcolare”, a precizat Beltechi. Potrivit viceprimarului Cârje, se estimează că liceul va economisi undeva la 1 miliard lei pe an.

Finanţarea ministerială nu se acordă toată odată, ci va fi primită etapizat pe măsură ce se avansează cu lucrările. „Banii vor veni pe parcurs la recepţionarea anumitor faze de lucru. Sunt prevăzute în acest contract 3 etape de rambursare. Vă mai spun că s-au schimbat puţin lucrurile şi o cerere de rambursare trebuie evaluată de către noi în maxim 20 de zile şi nu în circa trei luni, cum se proceda până acum”, a mai adăugat Beltechi.

(Cristina Cornilă)


Apreciază
Distribuie