Incendiul din zona Gării Făgăraș ar fi fost provocat intenționat

Incendiu puternic, noaptea trecută, în zona Gării CFR Făgăraș.

Zeci de traverse dezafectate de la calea ferată s-au făcut scrum. Pentru stingerea focului, pompierii făgărășeni au intervenit cu două autospeciale cu apă și spumă.

Incendiul ar fi fost provocat intenționat, cred anchetatorii.

Go Pro Infrastructure
Dentistry Tour
Reno Depo
Mara Mares_parlamentare 2024
Amanet King Onix
Zambete la cafea - Maria Visu
Monumente funerare

„Există un cerc de suspecți. Vă dați seama, nu era prea cald ca să ia foc singure. Dar, fiind scoase din uz, paguba este minimă și erau izolate, deci nu a fost un pericol”, ne-a declarat Vali Simionescu, reprezentantul Secției Regionale de Transporturi Brașov.

Aproximativ 60 de traverse de la calea ferată au ars în incendiu. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Brașov, Ciprian Sfreja.


Apreciază
Distribuie