Instituţiile publice nu vor mai avea dreptul să solicite dosar cu şină
Dosarul cu şină va deveni în curând istorie. Interdicţia instituţiilor publice din România de a solicita dosar cu şină sau orice alt obiect de papetărie în vederea furnizării unui serviciu public va intra în vigoare în viitorul apropiat, după ce, în cadrul dezbaterilor din Comisia de administraţie publică şi Amenajarea Teritoriului din Camera Deputaţilor a fost adoptat un amendament în acest sens, propus de preşedintele Comisiei, Simona Bucura-Oprescu (PSD) şi deputatul PNL George Tuţă. Proiectul urmează să intre la votul final în plenul Camerei Deputaţilor, care este for decizional, potrivit News.ro.
Prevederile proiectului de lege, care cuprinde acest amendament, se aplică şi în cazul depunerii actelor necesare pentru participarea la concursurile pentru ocuparea unei funcţii publice, precum şi în cazul depunerii actelor necesare pentru participarea la procedurile de achiziţii publice. De asemenea, instituţiile publice nu pot percepe nici taxe suplimentare pentru acoperirea costurilor articolelor menţionate, arată un comunicat.
„Finalitatea proiectului de lege constă în eliminarea, din aproape în aproape, a tuturor acelor elemente de birocraţie care stau în calea eficientizării administrative”, a declarat deputatul PNL George Tuţă.
„Cetăţenii români trebuie să se simtă reprezentaţi de actuala coaliţie, care este datoare să acorde atenţie sporită nevoilor contribuabililor români”, a declarat deputatul Simona Bucura – Oprescu.
Prin adoptarea acestei legi se va face un nou pas pentru digitalizarea serviciilor de bază ale administraţiei, precizează deputaţii într-un comunicat oficial.
Totodată, a fost adoptată legea, iniţiată de deputatul George Tuţă şi susţinută de majoritatea parlamentarilor, prin care a fost eliminată obligativitatea pentru cetăţeni de a insera la dosar copii după acte publice emise de instituţii ale statului. De asemenea, în perioada următoare, în aceeaşi succesiune legislativă, va fi implementat un model automatizat online de emitere a cazierului judiciar pentru cetăţenii români.