Inundație în cartierul Ion Creangă din Făgăraș

foto: IGSU

foto: arhiva IGSU

Încă un incident în Făgăraș, din cauza furtunii de luni seară.

Deși nu a plouat foarte mult timp, aversele torențiale  au căzut chiar și cu 40l/mp și au provocat inundații în cartierul Ion Creangă.

Apa a intrat într-o casă de pe strada Mircea Eliade și a afectat demisolul și beciul imobilului, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov, în jurul orei 23:00.

Pompierii intervin cu o autospecială cu apă și spumă și o motopompă, potrivit purtătorului de cuvânt al instituției, Ciprian Sfreja.

Proaspat Alb
Florian Shaorma
Mija - parlamentare 2024
Go Pro Infrastructure
Victoria Federal IFN
Zambete la cafea - Maria Visu
Monumente funerare
Amanet King Onix

Odată cu ploaia torențială și descărcările electrice a venit și vijelia. Vântul puternic a doborât mai mulți copaci – unul a căzut peste o casă din cartierul Negoiu, iar altul peste fire de înaltă tensiune din cartierul Combinat. De asemenea,  o salcie de pe malul lacului Cetății a fost smulsă cu tot cu rădăcină și aruncată în apă. Din fericire, nu s-au înregistrat victime.

A fost Cod Portocaliu de vreme severă în Făgăraș și mai multe localități din Țara Făgărașului, timp de o oră.


Apreciază
Distribuie