Judecătoria Făgăraș se alătură protestului național și amână cauzele care nu sunt urgente, pe termen nelimitat

Judecătoria Făgăraș se alătură instanțelor din țară, care protestează față de intenția coaliției PSD-PNL de a modifica modul de acordare a pensiilor speciale, și amână cauzele care nu sunt urgente. Instanța acuză, într-un comunicat de presă, volumul de muncă prea mare din cauza plecărilor masive din sistemul judiciar și lipsa de transparență a guvernanților. 

8 dintre cei 9 judecători din Făgăraș au decis în unanimitate că, din 21 iunie, își reduc activitatea și vor fi judecate doar cauzele urgente. Decizia a fost luată în cadrul Adunării Generale, care s-a întrunit marți, la ora 10.00.

„S-a apreciat că volumul de muncă aferent judecătorilor, coroborat cu plecările masive din sistemul judiciar, în contextul unei incoerențe și a unei lipse de transparență și dialog a puterii legislative și executive cu puterea judecătorească, subdimensionarea schemelor de personal neadaptate la volumul de activitate în continuă creștere, incompatibilitățile și interdicțiile aferente profesiei sunt aspecte ce trebuie a fi avute în vedere în analiza modificărilor preconizate a fi aduse Legii nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor cu referire expresă la dreptul la pensie de serviciu”, se precizează în comunicatul de presă.

La Făgăraș vor mai fi judecate doar cauzele ce se regăsesc pe lista făcută publică (pe care o puteți consulta la finalul articolului).

Și Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov a anunțat că, începând cu aceeași dată, va protesta pe o perioadă nedeterminată, prin:

  • „soluţionarea numai a cauzelor considerate urgente;
  • suspendarea programului de audienţe;
  • susţinerea celorlalte forme de protest adoptate de parchetele şi instanţele din ţară”.

Adunarea Generală a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov solicită Secţiei pentru Procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) şi Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie „să adopte o poziţie oficială şi să stabilească liniile de acţiune faţă de variantele de modificări legislative aflate în lucru” cu privire la statutul magistraţilor.

Stand-up
Victoria Federal IFN
Florian Shaorma
Mara Mares_parlamentare 2024
Stihl
Monumente funerare
Dentistry Tour

Coaliția de guvernare a anunțat că va crește treptat vârsta de pensionare pentru magistrați și va schimba modul de calcul al pensiei astfel încât să fie luate ca bază veniturile pe o perioadă mai lungă, nu doar cele din ultimul an de activitate.

Magistrații susțin că modificarea pensiilor speciale ar încălca independența justiției. Pensiile megistraților sunt printre cele mai mari pensii din sistemul bugetar, iar reforma pensiilor speciale a fost asumată de guvern prin PNRR. Decizia magistraților va avea impact și asupra mediului de afaceri, pentru că multe litigii comerciale ajung în instanțe.

Cauzele care vor mai fi judecate la Făgăraș, pe parcursul protestului:


Apreciază
Distribuie